Protocalele de la Toronto Pt II

DOCUMENTUL ,,AURORA ROŞIE”
Documentul grupului 6. 6. 6. de la sfârşitul lunii iunie, 1985

Optsprezece ani mai târziu, (6+6+6, în timp), a avut loc o a doua reuniune de mare importanţă în Canada. Grupul celor 6.6.6. s-a întrunit din nou la Toronto, la sfârşitul lunii iunie, 1985, dar de astă dată în scopul de a finaliza ultimele etape dinaintea ofensivei, cu privire la căderea naţiunilor-state şi la preluarea Puterii Internaţionale de către Naţiunile Unite.

Titlul documentului organizaţiei 6.6.6.:
„AURORA ROŞIE”

Scopul proiectului mondialist:
„Influienţarea Ocultei Mondiale”

Mijloacele de finanţare a proiectului:
– controlul asupra F.M.I.,
– controlul asupra G.A.T.,
– controlul asupra comisiei de la Bruxelles,
– controlul asupra O.T.A.N.,
– controlul asupra O.N.U.,
şi asupra altor organisme internaţionale.

Documentul

Ultimii optsprezece ani au fost foarte profitabili pentru punerea în aplicare a proiectelor noastre mondiale. Pot să vă spun, fraţilor, că în acest moment ne aflăm aproape de atingerea scopului. Căderea naţiunilor-state nu mai este decât o chestiune de timp – un timp destul de scurt, după cum pot să mărturisesc, cu deplină încredere.
Graţie agenţilor noştri de infiltrare şi colosalelor noastre mijloace financiare, până acum s-au realizat progrese fără precedent în toate domeniile Ştiinţei şi ale Tehnologiei cărora le controlăm din punct de vedere financiar cele mai mari corporaţii. Începând de pe vremea reuniunilor secrete cu M. De Rotschild din jurul anului 1956, şi care au avut scopul de a pune la punct dezvoltarea şi implantarea imediată a „Ordinatoarelor”, avem acum posibilitatea de a întrezări punerea în aplicare a unui gen de „Autostradă Internaţională” prin care toate aceste aparate vor fi legate între ele. Căci, aşa cum ştiţi deja, controlul direct şi individual asupra populaţiilor planetei va fi cel puţin totalmente imposibil fără întrebuinţarea computerelor şi unificarea lor electronică, unele în raport cu altele, într-o vastă „Reţea mon¬dială (Reţeaua Internet, situl World Wide Web, reţeaua Internet etc.(n. a.)”. De altfel, aceste aparate au avantajul de a înlocui milioane de persoane individuale. Mai mult, ele nu posedă nici conştiinţă, nici un fel sau altul de morală, ceea ce este indispensabil pentru reuşita unui proiect ca al nostru. Mai ales, aceste maşini îndeplinesc, fără să discute, tot ceea ce li se dictează. Sunt sclavii perfecţi la care au visat atât de mult predecesorii noştii, dar fără a-şi fi imaginat nici măcar o zi că nouă ne va fi posibilă o asemenea izbândă. Aceste aparate fără patrie, fără culoare, fără religie, fără apartenenţă politică, reprezintă suprema victorie şi instrument a1 Noii Ordini Mondiale propovăduite de noi. Ele sunt „cheia de boltă”!
Organizarea acestor aparate într-o vastă „Reţea mondială” căreia îi vom controla pârghiile superioare ne va ajuta să imobilizăm populaţiile. În ce mod?
După cum ştiţi, structura de bază a Noii Ordini Mondiale este compusă, în esenţă, dintr-o multitudine de „Reţele” diverse, acoperind fiecare toate sferele activităţilor omeneşti de pe întreaga întindere a planetei. Până în momentul de faţă, toate aceste „Reţele” erau legate între ele printr-o bază ideologică comună, aceea a omului ca fiind „Centrul” şi „Realizarea Supremă” a universului. Astfel, graţie tuturor acestor „Reţele” unite prin intermediul „Noii Religii a Omului pentru Om”, am putut infiltra cu uşurinţă toate sectoarele omeneşti din toate ţările occidentale, modificân¬du-le baza iudeo-creştină. Rezultatul este acela că, în zilele noastre, acest om, indiferent dacă face parte din sfera politică, din cea economică, din cea socială, din cea educaţională, din cea ştiinţifică sau din cea re1igioasă, şi-a abandonat deja, de la ultima noastră reuniune desfăşurată la sfârşitul lunii iunie a anului 1967, moştenirea trecută, pentru a o înlocui cu idealul nostru referitor la o religie mondială bazată exclusiv pe om. Desprins de rădăcinile sale istorice, aşa cum este de-acum încolo, acest om nu mai aşteaptă, în definitiv, decât să i se propună o nouă ideologie. Bineînţeles, aceasta este ideologia noastră, cea a „Satului Comunitar Global”, căruia el îi va fi „Centrul”. Iar ceea ce-i vom aduce noi, îcurajându-1 să facă parte din ea, cu,,Trup şi Suflet”este tocmai această ,,Reţea Electronică Mondială” în care frontierele fostelor naţiuni-state vor fi fost abolite pentru totdeauna, anihilate până în cele mai adânci rădăcini ale lor.
În timp ce acest om rătăcit va fi absorbit de către entuziasmul său orb de a face parte din noua sa „Comunitate Mondială’’ aparţinând acestei vaste „Reţele de Computere”, noi, din partea noastră, vom veghea, cu ajutorul pârghiilor superioare ascunse cunoaşterii lui, să-l fişăm, să-l identificăm, să-l contabilizăm şi să-rentabilizăm, conform propriilor noastre obiective. Căci, în interiorul acestei „Noi Societăţi Globale”, nici un individ deţinător al unui potenţial de ,,Rentabilitate’’ pentru noi nu va putea să ne scape. Aportul constant al ,,tehnologiei electronice” va trebui să ne asigure toate mijloacele pentru a fişa, identifica şi controla pe toţi indivizii populaţiilor din occident. În privinţa celor care nu vor reprezenta nici o ,,Rentabilitate Exploatabilă” de către noi, vom avea grijă să se elimine de la sine, prin intermediul tuturor războaielor intestine locale pe care vom lua măsuri să le declanşăm ici şi colo, folosindu-ne de „Colapsul Economic” al naţiunilor-state şi de ,,Opoziţiile şi Revendicările’’ diverselor grupări din componenţa aceloraşi state.
Iată, prin urmare, maniera detaliată în care vom proceda, de acum şi până, în 1988, pentru a netezi drumul spre naşterea ‚,Guvernului Mondial’’, pe care-1 vom instaura:
1.Vom amplifica ‚,Societatea Plăcerilor”, care ne-a fost atât de profitabilă până în prezent. Folosindu-ne de inventarea tehnicii „video” pe care am finanţat-o şi de jocurile care-i sunt anexate, vom finaliza pervertirea morală a tineretului. Îi vom oferi posibilitatea de a-şi satisface, de acum încolo, toate instinctele. O fiinţă posedată de simţuri ajunsă sclavă a acestora, după cum ştim, nu are nici idealuri, nici forţa interioară pentru a apăra pe oricine sau orice. Omul respectiv este un „individualist’’ prin definiţie, reprezentând candidatul perfect pe care-1 vom putea modela cu uşurinţă, conform dorinţelor şi priorităţilor noastre. De altfel, amintiţi-vă cu câtă uşurinţă au putut predecesorii noştri să orienteze întregul tineret german, la începutul secolului, folosindu-se de dezabuzarea acestuia din urmă!
2. Vom încuraja ,,contestaţiile studenţeşti’’ asociate cu toate cauzele privitoare la ,,ecologie’’. Protecţia obligatorie a mediului ambiant va deveni un atu major, în ziua când vom fi determinat naţiunile-state să-şi schimbe „datoria internă”, contra pierderii a 33% din totalul teritoriilor lor rămase în stare de sălbăticie.
3. Vom umple vidul interior al acestui tineret, iniţiindu-1, încă de la cele mai fragede vârste, în universul computerelor. Vom folosi, în acest scop, sistemul de învăţământ. Un sclav în slujba altui sclav, care va fi controlat de noi.
4. Pe un alt plan, vom stabili ,,Liberul schimb Internaţional” ca pe o prioritate absolută pentru supravieţuirea naţiunilor-state. Această nouă concepţie economică ne va ajuta să accelerăm declinul „naţionaliştilor” din toate naţiunile; să-i izolăm în facţiuni diverse şi, la momentul dorit, să-i instigăm cu sălbăticie unii împotriva celorlalţi, în războaiele intestine care vor finaliza ruinarea acestor naţiuni.
5. Pentru a ne asigura cu orice preţ de reuşita unei asemenea întreprinderi, să facem astfel încât agenţii noştri infiltraţi deja în Ministerele de Afaceri Interguvernamentale şi de Emigrări ale naţiunilor-state să procedeze la modificarea în profunzime a legilor acestor ministere. Modificările respective se vor orienta în esenţă spre a deschide porţile ţărilor occidentale spre o emigraţie din ce în ce mai masivă în interiorul graniţelor lor o emigraţie pe care noi o vom fi provocat în prealabil, având grijă să declanşăm pe ici pe colo, noi conflicte locale. Prin campanii de presă bine orchestrate asupra opiniei publice din naţiunile-state vizate, vom provoca în acestea un aflux important de refugiaţi care va avea efectul de a le destabiliza economia internă şi a amplifica tensiunile rasiale din interiorul teritoriului. Vom avea grijă să facem astfel încât organizaţiile extremiste străine să facă parte din aceste torente de emigranţi ceea ce ne va facilita destabilizarea politică, economică şi socială a naţiunilor luate în colimator.
6. Vom organiza acest „liber schimb” care, în realitate, numai liber nu este, întrucât e controlat deja de noi, până în vârful ierarhiei economice, în „Trei Comisii Laterale”: (cea a Asiei, cea a Americii, cea a Europei). El ne va ajuta să semănăm discordia în interiorul naţiunilor-state, prin escaladarea şomajului asociat cu restructurările multinaţionalelor noastre.
7. Vom transfera încet dar sigur multinaţionalele noastre în ţări noi, cucerite de ideea ,,economiei de piaţă”, ca ţările din Estul Europei, Rusia şi China, de exemplu. Pentru moment, nu ne va interesa dacă populaţia lor reprezintă sau nu un vast rezervor de noi consumatori. Ceea ce ne interesează este să avem acces, în primul rând, la o Mână de Lucru Sclavagistă – ieftină şi nesindicalizată – pe care ne-o oferă aceste ţări şi cele din Lumea a Treia. De altfel, guvernele lor nu au fost instalate chiar de noi înşine? Nu fac apel la ajutorul extern şi la împrumuturile de la „Fondul Monetar Internaţional” şi de la „Banca Mondială”, care ne aparţin nouă?
8. Aceste transferuri ne oferă mai multe avantaje. Contribuie la menţinerea acestor noi populaţii în iluzia unei ,,eliberări economice” şi a unei „libertăţi politice”, când în realitate le vom domina noi înşine, prin pofta de câştig şi adâncirea în datorii pe care nu le vor putea achita niciodată. În ceea ce priveşte populaţiile occidentale, ele vor fi menţinute în visul „bunăstării economice”, căci produsele importate din aceste ţări nu vor suferi nici o mărire a preţurilor. Dimpotrivă, fără ca ele să-şi dea seama de la început, din ce în ce mai multe industrii vor fi obligate să-şi închidă porţile, din cauza transferurilor pe care noi le vom fi efectuat în afara ţărilor occidentale. Aceste închideri vor duce la escala¬darea şomajului şi vor provoca pierderi importante de venituri pentru naţiunile-state.
9. În acest fel, vom pune pe picioare o „Economie Globală” la scară mondială, care va scăpa total de sub controlul naţiunilor-state. Această nouă economie va fi mai presus de toate; nici o presiune politică sau sindicală nu va avea vreo putere asupra ei. Îşi va dicta propriile „politici mondiale” şi va obliga iniţierea unei reorganizări politice, dar în conformitate cu priorităţile noastre la scară mondială.
10. Prin această ‚,economie independentă’’‚ neavând alte legi decât legile noastre, vom stabili o „cultură a masei mondiale”. Prin controlul internaţional asupra televiziunii şi a Mass-media în general, vom institui o ‚,nouă cultură”, însă nivelată, uniform, pentru toţi, fără a ne scăpa nici una dintre „creaţiile” viitoare. Artiştii viitorului vor fi plămădiţi după chipul şi asemănarea noastră, altminteri nu vor putea să supravieţuiască. Prin urmare, se va fi terminat cu vremurile în care ,,creaţiile culturale puneau permanent în pericol proiectele noastre mondialiste aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut.
11. Prin intermediul aceleiaşi economii, ne va fi astfel posibil să ne folosim de forţele militare ale naţiunilor-state cum ar fi acelea ale Statelor Unite în scopuri umanitare, în realitate, aceste ‚forţe ne vor servi spre a supune voinţei noastre ţările recalcitrante. Astfel, ţările din Lumea a Treia şi altele asemenea lor nu vor putea fi în măsură să scape voinţei noastre de a ne servi de populaţia lor ca de o mână de lucru în sclavie.
12. Pentru a controla piaţa mondială, va trebui să deturnăm productivitatea de la principalul său scop Eliberarea omului de duritatea Muncii. O vom orienta spre o întoarcere împotriva omului, aservindu-1 pe acesta din urmă sistemului nostru economic, astfel nu va mai avea încotro decât să devină sclavul nostru, sau chiar un viitor delincvent.
13. Toate aceste transferuri ale Multinaţionalelor noastre în străinătate şi reorganizarea mondială a economiei vor avea scopu1, printre altele, să escaladeze şomajul în ţările occidentale. Această situaţie va fi cu atât mai realizabilă, cu cât, din start, vom fi privilegiat im¬porturile masive de produse de bază în interiorul naţiunilor-state şi, din aceeaşi lovitură, vom fi supraîncărcat aceste state prin folosirea exagerată a populaţiei lor pentru producţia de servicii pe care nu le vor putea plăti. Aceste condiţii extreme vor înmulţi la nivel de milioane masele de persoane asistate social de tot felul, ale analfabeţilor şi ale celor fără adăpost.
14. Prin pierderea a milioane de locuri de muncă în sectoru1 primar, şi chiar prin evaziuni fiscale deghizate în capitaluri externe în afara naţiunilor-state, ne va fi astfel posibil să punem în pericol de moarte armonia socială. prin spectrul războiului civil.
15. Aceste manipulări internaţionale de guverne şi populaţii ale naţiunilor-state ne vor furniza pretextul de a ne utiliza F.M.I.-ul pentru a determina guvernele occidentale să pună în aplicare „bugete de austeritate’’‚ sub camufalu1 reducerii iluzorii a „datoriei naţionale”, al conservării ipotetice a „cotei de credit internaţio¬nal” şi al imposibilei conservări a „liniştii sociale”.
16. Prin aceste măsuri „bugetare de urgenţă’’, vom fractura astfel finanţarea Naţiunilor-state pentru toate „mega-proiectele” lor care reprezintă o ameninţare directă la adresa controlului nostru mondial asupra economiei.
17. De altfel, toate aceste măsuri de austeritate ne vor permite să frângem voinţa naţională a structurilor moderne în domeniul Energiei, al Agriculturii, al Transporturilor şi al Tehnologiilor noi.
18. Aceleaşi măsuri ne vor oferi ocazia mult visată de a ne instaura „Ideologia Competiţiei Economice”. Aceasta se va traduce, în interiorul naţiunilor-state, prin reducerea voluntară a salariilor şi demisiile voluntare cu „Remiterea de medalii pentru serviciile prestate”, ceea ce ne va deschide peste tot porţile pentru instaurarea ‚tehnologiei de control”. În această perspectivă, toţi demisionarii respectivi vor fi înlocuiţi cu ,,computere” aflate în slujba noastră.
19. Aceste transformări sociale ne vor ajuta să modificăm în profunzime mâna de lucru „poliţistă şi militară” a naţiunilor-state. Sub pretextul necesităţilor de moment şi fără a trezi bănuieli, ne vom debarasa odată pentru totdeauna de toţi indivizii care au o „Conştiinţă Iudeo-Creştină”. Această „Restructurare a corpului poliţienesc
şi militar” ne va permite să eliminăm, fără contestaţii, personalul îmbătrânit, precum şi toate elementele care nu vor vehicula principiile noastre mondialiste. Acestea vor fi înlocuite cu recruţi, tineri lipsiţi de „conştiinţă şi morală” şi deja complet antrenaţi, cu vederi favorabile faţă de folosirea fără scrupule a „tehnologiei reţelelor electronice” pe care o vom fi instaurat.
20. În acelaşi timp şi tot sub pretextul „reducerilor bugetare’’, vom veghea asupra transferului bazelor militare ale naţiunilor-state spre Organizaţia Naţiunilor Unite.
21. În această perspectivă, vom acţiona pentru reorganizarea Mandatului Internaţional al Naţiunilor Unite”. De la statutul de ,,Forţă de Pace” fără nici o putere de decizie, o vom determina să devină o „Forţă de Interven¬ţie” în care se vor contopi, într-o omogenitate deplină, forţele militare ale Naţiunilor Unite. Acest lucru ne va permite să efectuăm, fără luptă, demilitarizarea tuturor acestor state, astfel încât nici unul dintre ele în viitor, să nu mai fie suficient de puternic şi independent pentru a ne pune în discuţie „Puterea Mondială”.
22. Pentru a accelera acest proces de transfer, vom implica forţa actuală a Naţiunilor Unite în conflicte imposibil de rezolvat. În această manieră şi folosindu-ne de mass-media controlate de noi, le vom demonstra populaţiilor neputinţa şi inutilitatea acestei „Foile” în forma sa actuală. Cu ajutorul frustrării împinse până la paroxism în momentul potrivit populaţiile naţiunilor-state vor fi determinate să le ceară instanţelor internaţionale formarea cât mai rapidă a unei asemenea „Forţe Multinaţionale”, care să apere cu orice preţ „Pacea’’.
23. Apariţia viitoare a acestei voinţe mondiale a unei „Forţe Militare Multinaţionale” va merge mână în mână cu instaurarea, în interiorul naţiunilor-state, a unei ‚Forţe de Intervenţie Multi-Jurisdicţională”. Prin această combinaţie de „Efecte Poliţieneşti şi Militare”, creată sub pretextul amplificării instabilităţii politice şi sociale crescânde din interiorul acestor state, care se năruiesc sub apăsarea problemelor economice, vom dobândi posibilitatea dea controla mai bine populaţiile occidentale. Aici, utilizarea fără limite a identificării şi a filtrării electronice ale indivizilor ne va asigura o supraveghere completă a tuturor populaţiilor vizate.
În cursul creşterii acceptate de către toţi a acestor noi necesităţi, va fi impetuos necesar să definitivăm cât mai curând controlul mondial asupra armelor de foc în interiorul teritoriilor naţiunilor-state. În acest scop, vom accelera „Planul Alfa”, pus în aplicare pe parcursul anilor 1960 de către anumiţi predecesori de-ai noştri.
Acest plan viza la origine, două obiective care au rămas valabile până în zilele noastre: ,,Prin inventarea trăgătorilor nebuni”, să se inventeze un climat de nesiguranţă în sânul populaţilor, pentru a determina un control mai strict asupra armelor de foc. Actele de violentă se vor orienta astfel încât responsabilitatea lor să şadă în sarcina extremiştilor religioşi sau a persoanelor afili¬ate la organizaţii religioase de tendinţă ‚,Tradiţională’’, sau mai mult, a celor care vor pretinde că întreţin comunicaţii privilegiate cu Dumnezeu.
Astăzi, pentru a accelera acest ,,Control al Armelor de Foc’’, vom putea întrebuinţa ,‚Decăderea Condiţiilor Economice” din naţiunile-state, care va antrena după sine o destabilizare completă a Socialului – deci escaladarea violenţei.
Nu mai este necesar să vă amintesc, nici să vă demonstrez, fraţilor, fundamentele acestui „Control” asupra armelor de foc. Fără el, ne-ar deveni aproape imposibil să îngenunchem populaţiile din statele vizate. Amintiţi-vă cu cât succes au putut controla predecesorii noştri Germania anilor 1930, cu ajutorul noilor ,‚legi” puse în aplicare în acea epocă – legi, de altfel, pe care se bazează Legile actuale ale naţiunilor-state pentru acelaşi control.
24. Ultimele „etape” se raportează la ,‚Faza Omega” începută cu experienţele efectuate la începutul anilor 1970. Ele cuprind punerea în aplicare, la scară mondială, a ,‚armelor electromagnetice’’.
„Schimbările climaterice” vor antrena distrugerea recoltelor şi, în aceste condiţii, compromiterea terenurilor agricole denaturarea, prin mijloace artificiale, a produselor alimentare de consum curent, intoxicarea naturii printr-o exploatare exagerată şi lipsită de discernământ şi utilizarea masivă a produselor chimice în agricultură, toate acestea Fraţilor, vor duce la ruinarea sigură a industriilor alimentare din Naţiunile-State.
Viitorul ‚,control asupra populaţiilor” din aceste State trece obligatoriu prin controlul absolut, de către noi, asupra producţiei alimentare 1a scară mondială şi prin acapararea controlului asupra principalelor ‚,Rute alimentare” ale planetei.
Pentru a realiza aceste deziderate, este necesar să se întrebuinţeze ,,electromagneticul’’ printre altele, spre a destabiliza clima celor mai productive state pe plan agricol. În privinţa intoxicării naturii, ea va cu atât mai accelerată, cu cât escaladarea ratei demografice o va forţa fără restricţii.
25. Utilizarea electromagneticului pentru provocarea „cutremurelor de pământ” în cele mai importante regiuni industriale din naţiunile-state va contribui la accelerarea ,‚prăbuşirii economice” a celor mai ameninţătoare state la adresa noastră, amplificând de asemenea obligaţia de a institui Noua Ordine Mondială impusă de noi.
26. Cine va putea să ne bănuiască? Cine va putea să aibă vreo suspiciune cu privire la mijloacele folosite? Aceia care vor îndrăzni să se ridice împotriva noastră, difuzând informaţii privitoare la existenta şi la conţinutul „conspiraţiei” noastre, vor deveni suspecţi în ochii autorităţilor şi ai populaţiilor din naţiunile lor. Graţie dezinformării, minciunii, ipocriziei şi individualismului pe care le vom fi creat în sânul populaţiilor naţiunilor-state, omul va fi devenit un duşman al omului. Astfel, aceşti „indivizi independenţi”, care sunt cu atât mai periculoşi pentru noi tocmai din cauza „libertăţii’’ lor, vor fi consideraţi de ceilalţi ca fiind inamici, nu eliberatori.
Sclavia copiilor, jefuirea bogăţiilor din Lumea a Treia, şomajul, propaganda pentru libertatea drogurilor, abrutizarea tineretului naţiunilor, ideologia „respectului faţă de libertăţile Individuale’’ difuzată în sânul Bisericilor iudeo-creştine şi în interioru1 naţiunilor-state, obscurantismul consi¬derat ca bază a mândriei, conflictele interetnice şi ultima noastră realizare, „restricţiile bugetare”, toate aceste ne permit în sfârşit să asistăm la împlinirea ancestrală a „visului” nostru, instaurarea „Noii Ordini Mondiale’’.

SFÂRŞITUL Documentului organizaţiei 6. 6. 6.,
datat în ultima parte a lunii iunie, 1985

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s