Despre Sfanta Traditie

Sectarul: Ce este Sfânta Traditie, pe care voi, ortodocsii, o socotiti al doilea izvor al descoperirii dumnezeiesti si o puneti în egalitate cu dumnezeiasca Scriptură?
Preotul: Sfânta Traditie sau Sfânta Predanie este învătătu- ra dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca si Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viata Bisericii în Duhul Sfânt si curentul viu al vietii Bisericii, fiind al doilea izvor al descoperirii dumnezeiesti si, ca atare, având aceeasi autoritate ca si Sfânta Scriptură.
De la Adam si până la Avraam au trecut 3387 de ani(Hronograful de la Neamt), si cu 430 de ani cât au stat israelitii robi în Egipt (Gal. cap. 3), fac 3817 ani. In acesti ani, nici Sfânta Scriptură nu a fost si nici sâmbăta nu s-a tinut ca sarbatoare de vreun popor. Timp de atâtea mii de ani, oamenii cei credinciosi si alesi ai lui Dumnezeu s-au povătuit pe calea mântuirii numai prin Sfânta Traditie, adica după învătătura despre Dumnezeu însusită prin viu grai; si numai vreme de 1700 de ani – cât a fost de la Moise pâna la venirea Domnului – s-au călăuzit si de Sfânta Scripturâ a Vechiului Testament.
Dupa cum mai înainte de a se scrie cartile Vechiului Testament lumea s-a povatuit la cunoasterea lui Dumnezeu si la calea mântuirii numai prin Sfânta Traditie (predania prin viu grai), tot astfel, mai înainte de a se scrie cartile Noului Testament, Sfânta Traditie a fost dreptarul după care primii crestini s-au povătuit la calea mântuirii. Primul care a semănat învătăturile Noului Testament prin viu grai în urechile oamenilor a fost însusi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care, trei ani si jumătate cât a vestit Evanghelia Sa, nu a scris nimic, ci neîncetat în această vreme a învătat poporul. Iar dupa ce Si-a împlinit ascultarea către Parintele Său, pe apostolii Săi nu i-a trimis să scrie, ci să propovaduiasca la toată lumea Evanghelia, spunându-le: Drept aceea, mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-le sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua. Si iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin, (Matei 28, 19-20).
Din ziua întemeierii ei, anul 33 d.Hr., si până în anul 44 d.Hr., când Sfântul Matei a scris prima Evanghelie, Biserica s-a condus făra Scriptura Noului Testament, s-a condus prin Sfânta Traditie, din care o parte va fi consemnată mai târziu în scris. De asemenea, au fost multe scrieri despre care s-a pretins că sunt inspirate si scrise de Sfintii Apostoli, dar Biserica a fost aceea care le-a admis, le-a recunoscut sau nu ca fiind inspirate, deoarece ea trăia adevărul Evangheliei mai înainte ca el să fi fost scris, îl traia prin Traditie.
Asadar, iată ce este Sfânta Traditie: izvorul si rădăcina ambelor Testamente – al celui Vechi si al celui Nou – si de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeiesti si o socotim ca având aceeasi autoritate si însemnătate ca si Sfânta Scriptură.
Sectarul: Sfânta Scriptură este cuvânt dumnezeiesc si nu este iertat a o înlocui sau a o schimba cu Traditia, care este cuvânt omenesc, pentru că scrie în Evanghelie: De ce si voi calcati porunca lui Dumnezeu pentru datina voastra? Iar apoi: …ati desfiintat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastra. Fătarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: ŤPoporul acesta… zadarnic Ma cinstesc ei, învătând învătaturi ce sunt porunci ale oamenilorť (Matei 15, 3, 6-9; Marcu 7, 13). De aceea nu este voie să înlocuim si sa schimbăm sau să adăugăm noi la Legea lui Dumnezeu, cuprinsa în Sfânta Scriptură, prin cuvântul omenesc al Traditiei.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spui dumneata, căci Legea lui Dumnezeu nu este cuprinsă toată numai în Sfânta Scriptură. Auzi ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan, că sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amânuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cărtile ce s-ar fi scris. Amin (loan 21, 25). Iarăsi, acelasi Evanghelist Ioan scrie în una din epistolele sale: Multe având a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hârtie si cu cerneală, ci nadajduiesc să vin la voi si sa vorbesc gura către gura, ca bucuria noastră sa fie deplină (II Ioan 1, 12). Asadar vezi că dumnezeiescul evanghelist mai mult se bucura cu ucenicii săi când avea posibilitate să le vorbească prin viu grai (predanie), decât atunci când le trimitea ceva în scris, iar voi, sectarii, tineti orbeste si nebuneste numai la cele scrise si nu băgati de seama că atât Mântuitorul cât si multi dintre apostoli n-au lăsat nimic în scris, ci au propovăduit prin viu grai. Cred că despre voi a proorocit marele Prooroc Isaia că uitându-va, va veti uita, dar nu veti vedea (Isaia 6, 9).
Sectarul: Crestinii nu trebuie să se lase ademeniti de alte învătături omenesti înselătoare, deosebite de cele dumnezeiesti ale Sfintei Scripturi, căci asa ne îndeamnă apostolul: Luati aminte să nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta înselaciune din predania omenească, dupa întelesurile cele slabe ale lumii si nu dupa Hristos (Col. 2, 8). Asadar datoria noastră este să ne ferim de înselăciunea predaniei (traditiei) omenesti.
Preotul: Dumneata, după cât văd, esti prea sucit la minte si la întelegere si nu poti face nici măcar această deosebire, de a întelege care sunt învătăturile cele cu predanie omenească si care sunt cele cu predanie apostolică si evanghelică. Ai adus aici un citat al Sfintei Scripturi care se referă la predania învătăturilor omenesti si la filosofia cea desartă a veacului de acum, si care nu are nici o legătură cu Sfânta Traditie cea evanghelică si apostolică a Bisericii lui Hristos. Apoi în dosul acestui citat, rău înteles de dumneata si de cei cu aceeasi întelegere asemenea dumitale, îti ascunzi viclenia si otrava eresului care te stăpâneste si te învatâ a te împotrivi Predaniei celei apostolice a Bisericii celei dreptmăritoare. Sfânta Traditie nu este predanie omenească, nici filosofie si nici desartă înselăciune, ci este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a predat nouă prin viu grai. Marele Apostol Pavel ne învată si ne îndeamnă să tinem cu tărie predaniile, zicând: Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învâtat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastra (II Tes. 2, 15). Iar voi, sectarii, îndemnati pe crestinii cei neîntăriti sa huleascasi să lase predaniile apostolesti si bisericesti, neîntelegând ca însasi Sfânta Scriptură este un rod al Duhului Sfânt, care a crescut din rădacina si din pomul Sfintei Traditii.
Sectarul: Sfânta Scriptură ne este de ajuns pentru credintă si pentru mântuirea noastrâ si deci nu avem nevoie si de Tradi- tie. Asa rezulta din cuvintele Apostolului Pavel către Timotei: De mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot să te întelep- tească spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus. Toată Scripîura este insuflată de Dumnezeu si de folos spre învătătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate… (II Tim. 3, 15-16). Cuvintele sunt limpezi; oricare adaos la Sfânta Scriptură este de prisos.
Preotul: Aici este vorba numai de Scriptura Vechiului Testament, căci cea a Noului Testament nu era încă scrisa. Pavel îi scrie lui Timotei că Vechiul Testament îi poate servi ca cel mai bun învâtător pentru întărirea credintei în Hristos si pentru educarea în crestinism. Dupa tâlcuirea voastră, a sectarilor, ar urma ca nici cărtile Noului Testament – care în marea lor majoritate aveau să fie scrise în perioada ce a urmat acestei scrisori adresate de Apostolul Pavel lui Timotei – să nu fie primite, ci să ne tinem numai de cele ale Vechiului Testament, despre care aminteste aici Marele Pavel lui Timotei.
Sectarul: Nu putem admite Traditia, pentru ca în ea au intrat cu vremea multe elemente false si astfel, mai ales astăzi, nu mai putem deosebi Traditia cea adevărată si apostolica de cea falsa.
Preotul: Ascultă, omule! Nu crede în aceasta privintă mintii tale, nici celor întunecati la întelegere asemenea tie. Crede cele ce auzi de la noi, că Biserica lui Hristos a statornicit adevarurile de credintă – dezvoltate de-a lungul Traditiei – prin canoanele Apostolice, prin canoanele Sfintelor Sinoade ecumenice, ale celor locale, ale cartilor simbolice, prin marturisirile de credinta, întocmite de sfinti arhierei făcatori de minuni, statornicind dreptarul sfintei credinte ortodoxe, care era atacată de multe cete eretice existente în acele vremuri.
Cât priveste neschimbarea si nealterarea Sfintei Traditii, aceasta se poate controla în baza urmatoarelor conditii:
1. Sa nu cuprinda în sine contraziceri; să nu se contrazică cu Traditia apostolică sigura; sa nu se contrazică cu Sfânta Scriptura. Numai făra astfel de contraziceri este posibil ca o învatăturâ oarecare din Traditie sa provină de la Mântuitorul sau de la Sfintii Apostoli, care au fost sub înrâurirea directă a Sfântului Duh.
2. Să fi fost tinută de Bisericile apostolice si sa aibă continuitate neîntreruptă si controlată până astăzi.
3. Să fi fost recunoscută si urmată totdeauna de întreaga Biserică ecumenică.
4. Să fie în perfect acord cu toti, sau daca nu, cel putin cu cea mai mare parte a părintilor si învătătorilor bisericesti.
Când o traditie nu împlineste aceste conditii, ea nu poate fi adevărată si sfânta, deci nu poate fi admisa sau urmată.
Sectarul: Cu toate aceste verificări pe care ziceti ca le-a facut si le face Biserica Ortodoxă referitor la adeverirea Traditiei, noi mai siguri suntem pe învătăturile cuprinse în Sfânta Scripturâ. Căci primii crestini primeau numai cele scrise în Sfânta Scriptura, după cum este scris: Acestia (iudeo-crestinii din Bereea) erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toata osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, daca ele sunt asa (Fapte 17, 11). De aici urmează ca noi trebuie să tinem numai învătăturile pe care le gasim scrise în Sfânta Scriptură.
Preotul: Dumneata si cei asemenea dumitale întelegeti sucit si cu rătăcire si va laudati că tineti numai învătăturile scrise în Sfânta Scriptură. Iar marele Apostol Pavel va rusinează pe voi, căci el laudă pe crestinii din Corint nu pentru că tineau învătăturile cele scrise, ci pentru ca îsi aduceau aminte de el si tineau cu tărie la învatăturile cele nescrise pe care le primiseră prin Predanie (Traditie) de la el, scriindu-le: Fratilor, va laud ca în toate vă aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat (I Cor. 11, 2). Oare cum este bine: să facem ca voi si să tinem numai învătăturile scrise, sau să urmăm pe marele Apostol Pavel, care lauda pe cei ce tin predaniile nescrise? Ba mai mult, noi vă dovedim că Sfintii Apostoli si Evanghelisti au crezut si au predicat multe din Sfânta Traditie pe care o mosteniseră din vechime si care lucruri nu se găsesc scrise în Sfânta Scripturâ. Voi vă lăudati că tineti numai cele scrise, însă Apostolii propovăduiesc si din cele nescrise în Sfânta Scriptură.
Sectarul: Unde se vede că Apostolii ar fi predicat afara de cele ce sunt scrise în Sfânta Scriptură?
Preotul: Iată câteva dovezi: Sfântul Apostol Iuda, în epistola sa cea soborniceasca, printre altele zice: Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecata de hulă, ci a zis: ŤSă te certe pe tine Domnul!ť (1, 9). Ia caută dumneata în toată Sfânta Scriptură si vezi daca vei afla scrise aceste cuvinte. Dar si mai jos, în aceeasi sfântă epistola, acelasi apostol aminteste de proorocia lui Enoh, zicând: Dar si Enoh, al saptelea de la Adam, a proorocit despre acestia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Lui, ca să facă judecata împotriva tuturor si să mustre pe toti nelegiuitii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut farădelege, si de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătosi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui (luda 1, 14-15).
Dar nu numai Iuda Apostolul vorbeste din Traditie, ci si marele Pavel, în epistola a doua către Timotei, iata ce zice: După cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevarului, oameni stricati la minte si netrebnici pentru credinta (11 Tim. 3, 8). Si iarăsi, marele Apostol Pavel, adresându-se preotilor din Efes, le zice: …sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da, decât a lua (Fapte 20, 35). Acum te întreb pe dumneata, care crezi numai cele scrise, de unde au luat acesti doi apostoli – Iuda si Pavel – cuvintele de mai sus, caci nicăieri în Sfânta Scriptura nu le vei afla scrise? Vezi cum Apostolii au vorbit si au folosit Sfânta Traditie si cum gresiti voi, hulind învatătura cea nescrisă a Sfintei Traditii?
Sectarul: Totusi, nu este cu putintă ca Sfânta Traditie să se fi putut păstra până astazi în întregime si în toata curatenia ei de la început si de aceea noi avem garantie mai mult in învataturile scrise din Sfânta Scriptură.
Preotul: Omule, nu fii surd la întelegerea celor bune. Ai văzut în cele de mai sus că marele Apostol Pavel lauda pe crestinii din Corint pentru că au tinut cu tarie predaniile cele nescrise asa cum le primiseră din gura lui. Ai auzit ca Apostolii însisi au folosit în propovăduirea lor cuvinte direct din Sfânta Traditie, cum sunt cele cu proorocia lui Enoh si celelalte ti-am arătat încă si prin ce mijloace s-a pastrat de-a lungul veacurilor Sfânta Traditie si care sunt semnele care garanteaza nealterarea si curătenia ei, si totusi dumneata la toate ai ramas neîntelegător si nesimtitor, spunându-mi că nu ai garantie decât în cele scrise. Acest lucru ma face sa-ti spun: Deschide, omule, urechile tale cele de gând si auzi pe acelasi mare Apostol Pavel, care îndeamna si sfatuieste pe crestinii din Tesalonic sa fie foarte atenti si vigilenti în pastrarea Sfintei Traditii, zicându-le: Fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învatat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastra (II Tes. 2, 15). Iar în alt loc: Chiar daca noi sau un înger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, sa fie anatema (Gal 1 8) întelege deci ca anatema este tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos si pogorâre de viu în iad cu dracii, si sub aceasta înfricosata osândă esti tu si toti ereticii sectari, care asemenea tie nu voiesc a crede învatăturile cele propovaduite si vestite de apostoli prin viu grai.
Sectarul: Cum a putut a se pastra vreme de mii de ani aceeasi normă a Sfintei Traditii în Biserică, de vreme ce preotii si scriitorii vostri bisericesti schimba de la zi la zi adevarul Sfintei Scripturi si predaniile apostolice, care la început au existat curate si nealterate? După cum, daca iei în mana o Biblie chiar de acum 50 de ani si o pui alaturi cu cele de azi, nu mai seamănă nicidecum, tot asa au fâcut arhiereii si preotii vostri si cu alte carti sfinte si cu Sfânta Traditie, pe care voi, ortodocsii, vă lăudati că o tineti asa cum ati mostenit-o de la apostoli.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce sustii dumneata. Biserica lui Hristos este ocrotită de Duhul Sfânt si nu poate gresi (Matei 10, 17-20; Ioan 14, 16-26; 15, 26; 16, 12-14; I Tim. 3, 15 s.a.), fiind condusâ în chip nevăzut de însusi întemeietorul ei, Iisus Hristos, pâna la sfârsitul veacurilor (Matei 28, 20 s.a). Daca unii scriitori bisericesti, fie arhierei, preoti sau laici, au tradus Biblia din alte limbi sau au îndreptat vreun cuvânt învechit în felul lui de a se exprima, în limba de azi a poporului nostru, apoi aceasta a fost o îndreptare si corectare de exprimare, iar nu o schimbare de fond a textului biblic. Dacă ar învia astăzi un român de pe vremea lui Mircea cel Bâtrân sau a Marelui Stefan si ai vrea să vorbesti cu el, aproape că ti-ar părea că este din altă natie, căci nu se mai vorbeste azi întocmai limba poporului nostru cu cea care se vorbea atunci. Tot astfel si cărtile de pe atunci, trecând vremea, s-au corectat de scriitori după vorbirea de azi, dar nu s-a schimbat întelesul lor scripturistic si tainic.
Ti-am spus mai înainte că temeiurile pe care se reazemă Sfânta Traditie si prin care se asigură păstrarea curăteniei ei originale si transmiterea ei peste veacuri au fost: simbolurile vechi de credintă, canoanele apostolice, definitiile dogmatice ale celor sapte Sinoade ecumenice s.a.
Aici mai adaug că în pastrarea neschimbată a Sfintei Traditii avem si alte mărturii de mare importantă, precum sunt:
1. Literatura patristica. Scrierile Sfintilor Părinti si ale apologetilor din vechime sunt pline de astfel de mărturii, care dovedesc că Sfânta Traditie s-a bucurat totdeauna, în Biserica crestină, de aceeasi înaltă pretuire:
– Sfântul Ignatie Teoforul, Părinte Apostolic, ucenic al apostolilor (f 107 d.Hr.), dupa cum ne mărturiseste istoricul Eusebiu dm Cezareea, îndemna pe credinciosii de pe vremea sa să se ferească de învătăturile ereticilor si să păzească numai Traditia apostolică;
– Sfântul Policarp, episcop al Smirnei, tot un Părinte Apostolic (f 156 d.Hr.), după mărturia aceluiasi istoric, a predat credinciosilor săi aceleasi cuvinte (învătături) pe care le-a auzit el direct de la apostoli;
– Hegesip, ne mărturiseste tot Eusebiu de Cezareea, s-a sârguit să adune la un loc toate traditiile apostolice, si a adunat mai multe din ele în cinci cărti, care însă cu timpul s-au pierdut;
– Sfântul Irineu (f 202 d.Hr.) mărturiseste pentru traditie în scrierile sale: „Toti care voiesc să cunoască adevărul, trebuie să se îndrepte către Traditia apostolica, în toată lumea cunoscută”;
– Origen (+ 254 d.Hr.) scria: „Să fie păstrată Traditia bisericească predată prin ordinea succesiunii de la apostoli, care exista în biserici până în ziua de astăzi”.
– Sfântul Vasile cel Mare (f 379) mărturisea: „Dintre dogmele si propovăduirile pastrate în Biserica, unele le avem din doctrina cea scrisă, iar altele le-am primit din Traditia apostolilor, prin succesiune, în taină, nescrise; si acelea si acestea au aceeasi putere către evlavie”.
– Sfântul Epifanie (f 403 d.Hr.) zicea: „Trebuie păstrată Traditia, pentru că nu este cu putintă a afla toate în Sfânta Scriptură; Sfintii Apostoli au depus unele în scrisori, altele în Traditie…”.
– Sfântul Ioan Gură de Aur (f 407) scrie: „De aici (din II Tes. 2, 15) se vede că Apostolii n-au predat toate prin scrisoare, ci multe fară scrisori, dar si acestea nescrise sunt demne de crezare. Dacă este Traditie, atunci nu căuta nimic mai mult”.
– Sfântul Grigorie de Nyssa (+ 394) scria: „Avem Traditia ajunsă la noi de la pârinti, ca o mostenire prin succesiune de la apostoli, transmisă prin sfintii ce au urmat .
– Clement Alexandrinul (f 215 d.Hr.) zice: „Aceia care explică Scriptura contra Traditiei bisericesti, au stricat norma adevarului.
– Tot asa de hotârât în această privintă scria si Sfântul Ciprian (+ 258): „Dacă ne vom îndrepta noi la izvorul Traditiei dumnezeiesti, atunci se va curma rătăcirea omeneascâ”.
2. Practica veche a Bisericii este, de asemenea, o impor- tanta mărturie despre valoarea Sfintei Traditii si despre pretuirea pe care a avut-o ea de la început pâna astăzi.
3. În Biserică, înca de la început s-au ivit eretici, care, pentru a-si sustine părerile (rătăcirile), sustineau ca practicile lor fac parte din Traditia apostolică, socotind-o si ei ca având aceeasi autoritate ca si Sfânta Scriptură. Cei care i-au combătut, nu au negat valoarea Traditiei, ci au dovedit numai ca practicile si traditiile ereticilor erau false si nu puteau avea autoritatea Traditiei adevărate apostolice.
Să nu se uite că mărturiile de mai sus oglindesc în ele credinta din vremea apostolilor si imediat următoare pâna în secolul al IV-lea. Practica veche a Bisericii este, de asemenea, o importanta mărturie despre valoarea Sfintei Traditii si despre pretuirea pe care a avut-o de la început până azi.
Asadar trebuie tinută cu mare sfintenie Sfânta Traditie, deoarece în Sfânta Scriptură nu este cu putintă a afla toate cele spre mântuire. Sfânta Scriptură ne învată multe să facem, dar nu ne arată cum. De exemplu, ne cere să ne botezam, dar nu ne arată si cum; să ne mărturisim, dar nu si cum; să ne împărtăsim, dar nu si cum; să ne cununăm, dar nu si cum; să ne rugăm, dar nu si cum, si unde, si când; să facem semnul Sfintei Cruci pe fata noastră, dupa cea scrisă: S-a însemnat peste noi lumina fetei Tale, Doamne (Ps. 4, 6), dar nu ne arată si cum.
Dar cine ne-a învătat pe noi, prin scriere, să ne închinăm spre răsârit? Care Scriptură ne arată graiurile chemării Sfântului Duh de la sfintirea Preacuratelor Daruri, adică la sfintirea pâinii si a paharului euharistic? Care învătătură din Sfânta Scriptură ne arată sa facem binecuvântarea apei botezului si sfintirea Hrismei (Sfântul si Marele Mir)? Care Scriptură ne învata despre întreita afundare a celui ce se botează si lepădările de satana de la Botez?
Rugăciunea de doxologie catre Sfânta Treime (adica ŤSlava Tatalui si Fiului si Sfântului Duhť) din care Scriptură ne-a rămas nouă? Si apoi acelasi mare Sfânt Vasile, dupa ce ne aratâ acestea, zice ca: „Daca ne-am apuca noi a lăsa cele nescrise, din obiceiuri, ca pe unele ce nu ar avea putere mare, am gresi la însesi cele mai de frunte, pagubind Evanghelia. Asadar obiceiul ce-1 tine Biserica nescris, ca unul ce este de origine apostoli ca si folosit de Sfintii Parinti ca Predanie ramasa de la ei în Biserica lui Hristos, are putere de lege”.
Asadar trebuie retinut ca importanta si folosul Sfintei Traditii provine din raportul strâns ce exista între ea si Sfânta Scriptură, căci într-adevăr, ele stau într-un raport de strânsa legatura si de întregire reciprocă, bazat pe faptul ca amândouă cuprind în ele Sfânta Descoperire si sunt pentru noi izvoarele acesteia. Prin urmare: a) este cu neputinta să se contrazica între ele si b) este cu neputintă sa nu existe între ele raporturi de reciprocitate.
Sfânta Scriptură are numai în Sfânta Traditie mărturia cea mai sigură pentru canonul cărtilor ei si pentru caracterul ei dogmatic (inspiratia ei divina), iar Sfânta Traditie numai prin Sfânta Scripturâ îsi poate dovedi curatenia adevărurilor ei.

(Arhim Ilie Cleopa “Calauza in Credinta Ortodoxa”)

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

17 Responses to Despre Sfanta Traditie

  1. babacher says:

    Sunt informatii interesante dar vorba apostolului Pavel, “daca dragoste nu e, nimic nu e”….
    Atat timp cat traditiile sunt folosite ca mijloace de lupta si nu de discutie, de polemica in jurul unor idei care sa duca la “pace”… astfel ca fiecare sa-l accepte pe celalalt ca partener si nu ca dusman…. “nimic” nu am facut ….

  2. Adrian.I says:

    Pai si Biblia poate fi folosita ca mijloc de lupta, si evanghelia Lui Hristos, vezi protestantii sau unele secte neoprotestante, asta tine de persoana umana, cum gestioneaza ea informatiile.

    Ortodoxia nu a obligat pe nimeni cu forta sa-i accepte ideile, de obicei ereticii au fost cei care i-au persecutat pe ortodocsi, daca au existat cazuri de genul si in Ortodoxie au existat pentru ca a fost un minus a persoanei respective care s-a abatut de la invatatura ortodoxa, prozelitismul misionarismul violent s.a este condamnat de multi parinti cu viata sfanta, intreaga invatatura patristica pune ca prima conditie liberul arbitru, spre deosebire de catolicism care si-a rezolvat problemele prin violenta .

  3. babacher says:

    De aceea ma declar eu ortodocsa si nu imi plac alte religii, mai ales sectantii.
    Ortodoxia este cea mai discreta si mai normala religie. Nu e agresiva si propavadieste iubirea ca prima obligatie a omului.
    Nu as putea trece la alta religie desi nu sunt “practicanta” dar sarbatorile si obiceiurile, traditia adica, o cinstesc !

  4. Adrian.I says:

    @Babacher
    Sectarismul e mai mult marketing religios made in America, nu are un fundament filosofic.
    Aici apre diferenta dintre impresie si realitate, Hristos in mod normal a fost ca om cel mai plin de dragoste, dar un lucru paradoxol pentru occident e ca a fost de multe ori foarte “agresiv”, vezi episoadele cu fariseii, cu biciul in templu s.a
    Ideea era ca agresividitatea mai ales in vorbire nu inseamna neaparat ura, ci ura e doar cand incalci liberul arbitru, Hristos facea asta tocmai ca ii iubea, vroia sa-i trezeasca.
    Un medic daca va intalni o boala grava va apela la bisturiu, nu poate aplica mereu doar medicamente usoare, daca nu va apela la bisturiu probabil pacientul va muri…spune-mi care medic este cel care isi iubeste si care este cel care isi uraste pacientul in astfel de cazuri,cel cu bisturiul, sau cel cu medicamentul?
    Hristos a apelat la un “soc”, a spus adevarul pe fata pentru a-i trezi, dar nu a trecut peste vointa lor, putea sa faca asta doar cu puterea sa Dumnezeiasca, dar nu a vrut.
    Deci putem identifica dragostea cu agresivitatea in multe “cazuri”,in sensul de expunere a adevarului, ii spui unui om ca e bolnav din dragoste pentru a se trezi si a nu muri in starea asta,, chiar daca nu e asa, daca tu crezi ca e asa si nu o faci atunci ce fel de inima ai..?
    Trebuie sa vedem contextul in care s-a dezvoltat limbajul bisericesc, e vorba de societatea antica greco-romana, acolo nu prea exista politete, nu exista in forma asta, daca ii spuneai un lucru pe fata unui om, care era oarecum incomod, nu insemna ca nu il iubeai sau il jigneai ci pur si simplu asa era perceptia de atunci, inclinata spre un limbaj mai direct, mai ales intr-o socitatea ca si lumea greaca obsedata de dispute filosofice si de cautarea adevarului.
    Politetea asta exagerata care te impiedica sa-ti spui gandurile ,a aparut in Europa de vest mult mai incolo, si personal mi se pare foarte deformata si fatarnica, pe fundamentul acesteia s-a dezvolatat si societatea noastra laica.
    In contactul cu societatea religioasa care merge pe viziunea antica mostenita de intreaga literatura religioasa, cei din lumea laica cred ca oamenii din Biserica au ceva personal cu ei, sau nu ii iubesc pe ceilalti, cand in realitate nu este asa.
    Sper ca ai inteles putin despre ce e vorba.

  5. Adrian.I says:

    Consider ca e o greseala linia pe care merge BOR, ca si celelalte sinoade Ortodoxe.
    Ar trebui sa se adreseze intregii societati, sa expuna mai accentuat toate formele de traire mistica dar si teologie, pentru a putea cuprinde toate tipurile de persoane …din toate categoriile..atat oameni simpli, cat si intelectuali, atat pe cei inclinati spre o traire comunitara sau mai “actionala” dar si mai retrasi sau mistici, ca fiecare sa se poata regasi si sa urmeze o linie precisa din bogata traditie ortodoxa, in functie de personalitatea sa.
    E un paradox ca o religie asa profunda filosofic cum e ortodoxie a prins mai mult la oamenii simpli, si nu in mediile intelectuale, (cum era in perioada interbelica de ex), si asta cred ca se datoreaza tocmai acestei erori de expunere a invataturii in totalitatea ei.
    Sunt multi ignoranti care inca mai cred ca ortodoxia este produsul unor semi-analfabeti si o dispretuiesc,, primul pas inspre identificarea cu o filosofie il reprezinta cunoasterea ei in intregime, de altfel cum sa te regasesti in ceva daca nu cunosti acel ceva🙂

  6. babacher says:

    Dar, cred ca ai dreptate. Insa e foarte greu sa faci o explicatie care sa fie acceptata de toti in acest domeniu.Cu ce poti sa incepi ca sa o iei de la inceput ? Una este pe internet, alta in biserica cu credinciosul care are probleme precise.
    Ma intorc sa citesc despre traditie si sa ma gandesc mai bine si fara politeturi, doar pentruca asa vad eu lucrurile.

  7. babacher says:

    Cred ca una este sectantul si alta un necredincios care paraseste ortodoxia practicanta datorita unor indoieli privind “adevarul” sau datorita neintelegerii mesajului credintei.

  8. Adrian.I says:

    “Ma intorc sa citesc despre traditie si sa ma gandesc mai bine si fara politeturi, doar pentruca asa vad eu lucrurile.”
    aa?
    Functia de medic ii revine duhovnicului, el ar trebui sa simta pe cel de langa el si sa-i acorde medicamentul corespunzator, sau explicatia corespunzatoare.
    Nu e vorba ca sa”fie acceptata de toti” ci pur si simplu stacheta trebuie sa fie ridicata mai sus, sunt unii care probabil ar fi iubit dar nu au putut cunoaste, nici macar Hristos nu i-a intors pe toti, ci dimpotriva au ramas foarte putini langa El cand era pe pamant.

    Cauzele sunt multe, personalitatea umana este foarte complexa, depinde de la caz la caz,
    De obicei principalul impediment este haosul: orice gand, orice impresie, orice stare, patima, s.a a fost provocata pe parcurs de mediul in care am trait,de societate:, de cultura, de viata morala s.a.
    Noi desi credem ca gandim si actionam liberi defapt suntem influentat,i noi suntem efecte ale unor cauze externe firii noastre naturale.
    Un om care a trait o viata usuratica va fi contra unei invataturi care implica o moralitate severa, altul care a trait intr-un mediu materialist va vedea contemplatia sau mistica ca ceva negativ, unul care a trait in societatea americana nu va intelege modul de gandire comunist , un om care a citit pe Platon il va respeinge pe Aristotel s.a, Noi desi credem ca suntem noi insine defapt nu suntem noi insine, si desi credem ca suntem sinceri defapt nu suntem sinceri, si desi credem ca avem o gandire proprie defapt nu avem o gandire proprie, ci suntem influentati, Trebuie sa lepadam toate acestea si sa ne descoperim firea noastra umana si atunci vom vedea daca ea este divina sau nu, daca este ortodoxa sau budista, daca este materialista sau contemplativa s.a
    De aceea Hristos spune ” Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”(Mt18,3)E drept ca se refera mai mult la influenta patimilor, dar mesajul e mai profund.
    Ce importanta este lepadarea de mine insumi, ai inteles ca doar daca renunt la eu pot sa ma gasesc pe mine si implicit adevarul.
    Cred ca sinceritatea ar fi un prim pas indispensabil, dar sinceritate suprema, care sa fie receptiva, si nu influentata de ceea ce am devenit.

  9. cherie says:

    Sinceritatea este necesara, cu asta se incepe. dar sincer poate fi si cel rau si cel bun. Nu este o solutie in sine. Solutia este schimbarea Fiecare trebuie sa se schimbe ca si cum s-ar naste din nou, Sa devina un altfel de om, asa cum cere Isus.
    Dar Isus nu spune sa fim niste pacatosi care ii canta osanale si asteapta mantuirea de la el. Isus spune ca noi putem fi ca el daca vrem si intelegem ce ne cere el. Cererea este sa iubim pe ceilalti sa traim din inima, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce e a lui Dzeu, (sufletul, doar atat). Nu ne cere sa nu mai traim, ci sa traim cunoscand valoarea vietii si a dragostei, sa iertam si sa impartim roadele muncii intre noi cu dreptate caci nimeni nu ia pe lumea cealalta nimic.
    Dar poate am explicat totul cam simplist…. oricum, lumea nu este cum cere Isus.

  10. Adrian.I says:

    @cherie
    Fireste, sinceritatea este doar un start, finalitatea este eliberarea si de influentele interioare, patimile.
    De acord ca schimbarea e scopul suprem, problema este cum se ajunge la acea schimbare, ai nevoie de o interventie exteriora sau esti perfect si tre sa te detasezi doar de ce ai dobandit pe parcurs.
    Daca nu esti perfect insasi detasarea interioara fata de pasiunile dobandite necesita o interventie din exterior..
    Oare dragostea e doar o actiune si nu o esenta “Dumnezeu este iubire”,?
    Practic noi exteriorizam ce avem in noi ca substanta in interior, daca exteriorizam dezinteres fata de aproapele, nu avem un minus substantial sufletesc?iar daca exteriorizam ca ceva firesc pasiuni carnale, sau altele indreptate impotriva Dumnezeirii, nu avem tot un minus substantial sufletesc?
    Daca un om este cuprins de foc va avea permanent senzatia caldurii, iar daca este cuprins de gheata va avea senzatia frigului, doar o scadere a acestora poate face loc altor stari, focul iubirii dumnezeiesti este substanta care va inabusii orice activitate in dauna contemplatiei divine, ca ceva firesc.
    Normal ca persoana nu este exclusa, ajutorarea celorlalti va fi atunci ca ceva natural,ca insasi un efect al focului care te-a cuprins, ce a spus Hristos cu nasterea din nou nu este simbolistic, ci este insasi o transfigurarea fiintiala reala a omului cuprins de harul Lui Dumnezeu.

  11. cherie says:

    De obicei oamenii vor sa obtina iertare nu sa devina mai buni, asa cum spune Isus.
    Sa fii mai bun nu foloseste vietii tale viitoare ci omenirii in general. Asta ar fi salvarea umanitatii… nu a sufletului tau…. Sufletul tau e judecat dupa fapte si asa cum se spune, iadul este pavat cu intentii bune !
    Majoritatea oamenilor retin ca pot fi pedepsiti dupa moarte si atunci se roaga sa fie iertati.
    Desi stie ca trebuie sa se schimbe, omul nu cauta solutii ci asteapta ajutor si cere ajutor. Daca nu primeste, nu el este vinovat. Dar in general considera ca a primit, spune cateva rugaciuni si gata ! Se autoconvinge ca este in regula…Cam asta este sectantul….
    Sa te schimbi cu adevarat este foarte greu… Nu te poti schimba deodata…

  12. Adrian.I says:

    Vezi ca e corect Iisus, nu “Isus”, “Isus” e o traducere gresita din greaca veche, chiar si in varianta lui Erasmus e gresita .

    Termenul ” sa devina mai buni” este oarecum banal, poate fi inteles in orice fel, bun pentru Dumnezeu inseamna elibererea de pacate si de senzatii patimase, adica despatimirea, ba chiar peste ea.
    Omul teoretic nu ar trebui sa fie judecat, imparatia Lui Dumnezeu este o stare interioara,
    “Si fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
    Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”(Luca 17,20-21)
    Judecata reprezinta mai mult mila si dreptatea Lui Dumnezeu extinsa fata de omenirea care nu a reusit sa atinga acea stare de eliberare pasionala si fericire interiora, mila SA inseamna ridicarea interioara a unora, noi nu stim insa cine si cum.
    Adica la unu care a trait in Africa si nu a auzit in viata lui de Hristos, nu poti sa-i ceri multe, sau la altii care de abia s-au convertit la batranete, ori la unii care au avut obligatii mari si nu si-au putut implini viata duhovniceasca s.a , nu se stie cat se extinde mila Lui Dumnezeu…..aceasta nu poate trece peste dreptatea Sa.
    Cei care au atins despatimirea si au dobandit harul deplin al Duhului Sfant nu se vor supune judecatii, pentru ca nu este nevoie ca Dumnezeu sa aplice dreptatea si mila Sa, deoarece au dobandit deja starea respectiva de fericire inca de pe pamant.., ba chiar prin starea lor vor fi martorii dreptatii lui Dumnezeu , adica vor sta in fata celor care spun ca aceasta este o utopie si Dumnezeu a fost nedrept cu ei.
    “Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1Cor 6,2)..si chiar si pe ingerii… rai fireste.. “Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti? “(1Cor 6,3)

  13. cherie says:

    Am mai auzit ca se scrie Iisus nu Isus, dar se continua sa se scrie Isus in texte oficiale asa ca am incetat sa mai scriu iisus si m-am intors la termenul stabilit, (Traditional) Isus. NU este prima traducere din greaca care s-a dovedit superficiala, dar… asa s-a incetatenit.
    A fi mai bun este asa cum bine spui, discutabil in definitie.
    Ca sa te schimbi intr-un om “mai bun” trebuie mai intai sa definesti in ce trebuie sa te schimbi, si aici intervin perceptele religiei pe care o vrei, caci a doua conditie este sa vrei sa te schimbi in acel ceva mai bun. Adica sa accepti constrangerile religiei.
    Eu nu prea sunt de acord cu conditiile de care scrii mai sus, sau in orice caz, eu le formulez altfel. Dar fiecare raspunde pentru alegerea sa. Important este sa credem in alegerea facuta si mai ales sa reusim sa o respectam.

  14. Adrian.I says:

    @cherie.
    In textele oficiale eretice, nu crestine……

    Cum adica sa accepti constrangerile religiei, ce e religia? Un grup de oameni, un club, o institutie?Nu cumva religia presupune niste invataturi?Din cate stiu eu Hristos, a venit cu o invatatura si a dat apostolilor sa o propovaduiasca la toate neamurile, nu le-a spus ca nu conteaza invatatura si ca pot sa creada fiecare dupa capul lor”
    “Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. “(In 14,23)

    “Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, SA SE LEPEDE DE SINE, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; “(Luca9,23)

    “Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
    Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. “(Luca14 26,27)

    “Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.”(Mt 5,19)

    Ce folos are sa crezi in ceva daca acel ceva nu reprezinta realitatea.
    Degeaba crezi ca 2+2 =5 sau 2+2=6 daca adevarul fundamental este ca 2+2=4, iar 2+2 nu poate nicioada fi diferit de 4 pentru ca Dumnezeu este doar unul singur, astfel este doar intr-un singur fel, obtinerea unui rezultat diferit inseamna si obtinerea unei cauze diferite, si noi stim ca nu pot fi mai multe cauze, asta daca nu crezi in politeism, adica in zei…….

  15. cherie says:

    Din decembrie n-ai mai scris…Poate nu mai treci pe aici, dar eu as vrea sa iti scriu ceva.
    Daca crezi eventual ca 2+2 =5 sau 6 si nu 4, in viata reala, cand mergi la piata fie te pacalesti fie ai necazuri care te vor pune pe ganduri si te vor face sa accepti ca fac 4 chiar daca nu crezi.
    In religie… nu prea se intampla asa cu toate constrangerile, respectiv cu cele la care ma refeream…

  16. Adrian.I says:

    @cherie
    ?
    Care constrangeri?

  17. chemanonim says:

    Reblogged this on wp2wp.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s