Protestanţii întreabă: De ce să fim ortodocşi?

Preiau articolul de la http://acvila30.wordpress.com/2012/02/20/protestantii-intreaba-de-ce-sa-fim-ortodocsi/

de N. M., fost fondator al unei grupari protestante

Mic ghid ortodox de intrebari dogmatice

Aceasta intrebare, care poate parea nefireasca unui credincios ortodox , este foarte importanta pentru un altul, care nu crede in credinta ortodoxa sau are prea putin de a face cu ea. Ca un fost fondator al unei grupari protestante din Grecia, acum convertit la Ortodoxie, cred ca merita stradania de a raspunde acestei intrebari chiar prin prisma experientei trecutului, ca protestant si aprig luptator impotriva Bisericii Ortodoxe.

Deci intrebarea este: cum vede un protestant Ortodoxia? Si ce are nevoie pentru a o aprecia?

1. Imaginea negativa a ortodoxiei

Cand pastorii protestanti se refera la Biserica Ortodoxa, o fac aproape intotdeauna cu un spirit critic. Este o realitate ca, prin prisma unui credincios occidental, ei gasesc numeroase aspecte care ii deranjeaza in Biserica Ortodoxa. Haideti sa aruncam o privire la cateva lucruri de baza care il deranjeaza pe un potestant, din ceea ce observa el.

A. Ignoranta „multimii”

Cand un protestant vorbeste cu un ortodox, si incepe sa aduca diferite argumente (din Biblie, de cele mai multe ori), in cele mai multe cazuri are in fata un om cu totul ignorant: un om care „nu a gustat” credinta crestina, un om care urmeaza orbeste credinta, nicidecum un om cu credinta constienta. Este adevarat ca ortodox obisnuit stie mai putin despre Biserica Ortodoxa, decat stie despre echipa de fotbal favorita, literatura straina, stiinta sau… budism. Astfel, prin ochii acelui protestant, acea persoana nu va fi privita ca cineva care nu stie ce este aceea Ortodoxie, ci ca un reprezentant al Ortodoxiei! Atunci apare acea atitudine a fariseilor din timpul Mantuitorului care spuneau „multimea acesta care nu cunoaste legea este blestemata!” (Ioan 7, 49).

B. Deficientele unor clerici

Pe un protestant scandalurile in care este implicat clerul ortodox il conving si mai mult de corectitudinea alegerii lui in „orice altceva in afara de Ortodoxie”. Pentru el, fiecare preot este un „dusman”, „un slujitor al celui rau”, „un lup hraparet”, „imoral” si „explotator”. Dar cel mai mult il respinge atitudinea fanatica si autosuficienta pe care multi preoti o afiseaza fata de protestanti.

C. Lipsa de unitate in parohie

In timp ce cei mai multi greci protestanti se bucura de bune relatii sociale in congregatiile lor, in cele mai multe parohii ortodoxe grecesti se observa exact opusul. Credinciosii par a fi straini unii altora, iar aceasta, pentru un protestant, este dovada lipsei de dragoste crestina, ceva pe care el o gaseste insa in adunarile minoritare, unde fiecare se cunoaste cu fiecare, iar relatiile sunt mult mai apropiate datorita imprejurarilor sociale in care se gasesc.

C. Modul de rugaciune

Protestanti vad rugaciunile ortodoxe ca „nebiblice”. Ei au rezerve fata de icoane, psalmodieri, lacasurile de cult, sfinte taine, vesminte preotesti, slujbe bisericesti, sfinte canoane, etc. Orice au fost invatati ca nu apartin modului de rugaciune „protocrestin”, „scripturistic”, ei nu considera a fi practici crestine, ci „traditii omenesti”. Totodata, pe protestanti ii deranjeaza dezordinea din viata si slujbele Bisericii si purtarile credinciosilor, atat preoti cat si laici. Fiind obisnuiti cu viata disciplinata din mica lor comunitate, privesc Ortodoxia ca o „zona de tranzit”.

Din cele spuse mai sus, este limpede ca protestantii, dar chiar si „ortodocsii” de astazi educati in spirit occidental care-si resping credinta, se rezuma la „simptomele” vizibile, adica la aparente. Ei nu cauta sa cerceteze adancimile, sa observe ce anume se gaseste in partea nevazuta a ceea ce vad. Se rezuma sa ramana la suprafata si nu pot ajunge la esenta. Ei generalizeaza intregul si nu observa componentele. Ei atribuie niste parametri credintei crestine, dar niciodata nu se intreaba pe ei insisi „ce valoare au lucrurile despre care in protestantism li s-au spus ca sunt traditii omenesti?”.

Ca urmare, protestantii nici nu vor sa incerce sa vada lucrurile din punctul de vedere al Ortodoxiei. De altfel, aceasta ar fi singura cale prin care ar putea sa vada maretia Ortodoxiei. Daca cineva nu incearca sa-l inteleaga pe celalalt, sa se puna in locul lui, nici nu va putea sa inteleaga comportamentul celuilalt sau „simptomele”din umbra ale credintei lui, adancimile. Acesta este motivul pentru care, inainte de a raspunde la intrebarea „de ce sa fiu ortodox?”, am dorit mai intai sa arat ce anume il respinge pe unul cu educatie occidentala de Ortodoxie.

Dezvaluind de la inceput motivele care m-au tinut departe de Ortodoxie, voi continua prin a descrie ceea ce m-a facut sa ma apropii de credinta drept maritoare si m-a determinat sa parasesc gruparea eretica pe care am creat-o in ignoranta mea si sa ma unesc cu Hristos in Biserica Ortodoxa.

2. Izvorul credintei crestine

Cel mai important lucru care formeaza motivul suficient pentru ca cineva sa fie crestin ortodox, este de a intelege sursa credintei.

Un protestant este invatat (iar el a acceptat fara nici un fel de verificare si documentare) ca sursa credintei crestine este Sfanta Scriptura si nimic altceva in afara de Scriptura. De fapt, un protestant chiar crede ca Sfanta Scriptura contine 66 carti, fara a primi vreodata o explicatie de ce protestantismul a omis 10 carti care sunt recunoscute de Ortodoxie.

Cand o astfel de persoana afla ca Sfanta Scriptura are inca 10 carti, si ca Sfanta Scriptura NU este singura „sursa de credinta crestina”, dar ca sursa credintei este viata vie a Bisericii in Duhul Sfant (pe care noi o numim Sfanta Traditie), si ca Noul Testament a fost definitivat in secolul 4 d.Hr., de catre Biserica Ortodoxa, acea persoana este, in mod inevitabil, la o rascruce. Atunci incepe sa se intrebe daca ceva nu este adevarat in ceea ce protestantismul l-a invatat ca fiind „adevarat” si „neindoielnic”. Baza credintei sale este nimicita. Devine evident pentru el ca este absurd sa respinga Biserica Ortodoxa care i-a daruit Sfanta Scriptura, un produs al Bisericii Ortodoxe. Iar daca aceasta persoana cauta cu sinceritate adevarul, incepe sa indrazneasca sa priveasca treptat lucrurile prin punctul de vedere ortodox si intelege de ce „stalpul si temelia adevarului” este Biserica ( 1 Tim 3, 15), si nu Sfanta Scriptura.

Biserica Ortodoxa este, prin urmare, acea biserica care are o TEMELIE STABILA SI SOLIDA ca sursa de credinta, in contrast cu protestantismul. Biserica se sprijina pe viata duhovniceasca a sfintilor care au marturisit-o, cu pretul vietii, de-a lungul istoriei de la inceputurile ei si pana astazi.

3. Dovada istorica

Cunoscand acestea, protestantul va incepe propria sa cautare a Bisericii istorice. Indiferent de modul in care fiecare crede ca ar fi fost modul de vietuire si de rugaciune, sunt suficiente izvoare istorice in scrierile crestine vechi si in descoperirile arheologice, care dovedesc ca primii crestini se rugau precum crestinii ortodocsi de astazi si nu in precum protestantii. Exista marturii ale existentei sinoadelor, clerului, icoanelor, vesmintelor preotesti, cinstirea sfintilor si a moastelor, dogmelor bine definite, Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine precum spovedania, mirungerea, existenta rugaciunilor pentru cei adormiti, crucea, posturile, sarbatorile, s.a.m.d. Toate acestea au existat, inca de la inceputul crestinismului, cu schimbari minore pana in ziua de azi.Cand protestantul descopera toate acestea din surse vechi, istorice, atunci isi da seama ca tot ceea ce i s-a spus de catre liderii sai a fost doar o descriere falsa si arbitrara a Bisericii Crestine primare; si atunci isi va da seama ca tot ceea ce detestase in Ortodoxie ca fiind ne-scripturistic ne-a fost dat chiar de Domnul Insusi!

4. Succesiunea apostolica

Subiectul acesta este la fel de important pentru a intelege de ce nu poti sa fii crestin in afara Bisericii Ortodoxe. Cand cineva cerceteaza sursele crestine vechi, atunci incepe sa inteleaga si unele versete din Sfanta Scriptura. Atunci va incepe sa inteleaga ca Biserica functioneaza pe principiul divin al sinodalitatii(nota mea: sinodalitatea nu reprezinta decat un ultim instrument in organizarea vietii bisericesti, principiul dupa care functioneaza Biserica este insasi adevarul, intreg procesul este inefabil si nesupus vreunei reguli, spre deosebire de sistemul din teologia occidentala, dupa cum este si firesc tinand cont de caracterul transcendent al teologiei/Bisericii) si ca acest principiu este garantul unitatii, coeziunii si sfinteniei in viata Bisericii. Atunci va incepe sa inteleaga ca in Biserica lui Hristos, de la inceput, nimeni nu a actionat in mod arbitrar, fara autoritate; de la inceput a existat ierarhie si autoritate, care incepe cu Dumnezeu Tatal, continua prin episcopii din fiecate cetate si se termina cu fiecare crestin(nota mea:e orba de autoritatea sacerdotala care si ea este limitata, desi e vitala). Atunci se va trezi din letargia protestanta si va intelege ca autoritatea episcopului nu este o nascocire omeneasca, ci o invatatura crestina de credinta. Atunci va incepe sa se intrebe de sursa de autoritate a liderilor protestanti (si chiar sursa de autoritate a lui insusi, atunci cand este pastor). Cine, mai exact, i-a dat autoritatea de a fi deasupra celorlalti?

Atunci va avea surpiza sa descopere ca Biserica niciodata nu a apostaziat (asa cum fusese informat), dar continua sa razbata prin istorie, in comuniune cu Domnul Iisus Hristos si in Duhul Sfant. Atunci va intelege ca apostolicitatea exista NUMAI in Biserica Ortodoxa, cand va descoperi ratiunile si mijloacele din preajma Schismei papistilor. Drumul spre Ortodoxie va fi unul fara de intors.

5. Raspunsuri din experienta

Toate aceste informatii vor da acestuia suficiente raspunsuri viabile la toate acuzele pe care le aducea candva Bisericii Ortodoxe. Astfel va sesiza motivele pentru atitudinea autosuficienta observata la multi clerici si laici. Acum va intelege ca principiul sinodal (unde nu exista o ierarhie piramidala cu puteri absolute, de neclintit), este deschis la neintelegeri si conflicte dintre episcopi pe probleme nemateriale. Acum va intelege ca intr-un spatiu de inchinare deschis oricui este firesc sa existe dezordine. Si mai ales, ca intr-un astfel de spatiu, este normal ca pseudo-crestinii si oportunistii sa-si gaseasca loc. Aceasta persoana va intelege deja ca aceleasi lucruri au existat de la inceputurile crestinismului, si ca ogorul lui Hristos intotdeauna a avut, si inca mai are, destula neghina!

Pana acum va fi invatat ce, si cum, sa creada. In acest mod, va pricepe ca in loc sa critice conduita celorlalti este mai bine sa-si vegheze propria viata si conduita, stiind ca niciodata nu a fost, si nici nu este, asa cum ar trebui sa fie in fata lui Dumezeu. Si ca, in loc sa astepte pe la altii sa faca prima miscare, este mai bine sa-si creeze cercul sau de prieteni de o credinta cu el. De altfel, el nu este scutit de responsabilitatea fata de ceilalti.

6. Clarificarea dogmatica

Un protestant sau nu, va gasi intotdeauna in Biserica Ortodoxa ceva ce nu poate fi gasit in alta confesiune. Va gasi CONSISTENTA DOGMATICA DESAVARSITA.Deoarece, chiar daca unii sau altii, impotriva firii, ar dori sa considere Ortodoxia ca un „idol lumesc”, superioritatea ei tot va fi evidenta, in contrast cu orice idol plasmuit de om, fie filosofic, religie sau ideologie. Doarece doar in Ortodoxie este REVELATIA dumnezeiasca in ceea ce priveste invatatura despre viata si mantuire.

Doar in Ortodoxie putem afla SINGURA cale in care Dumnezeu poate fi cunoscut ca Persoana, precum si Persoana in Iisus Hristos.

Doar in Ortodoxie putem afla o metoda de psihoterapie dovedita ca buna cu verificarea experimentala in persoanele sfintilor.

Doar in Ortodoxie putem afla de ce Dumnezeu este Treimic si ce inseamna „Dumnezeu este dragoste”.

Doar in Ortodoxie putem simti libertate in rugaciune si intelege jertfa Mantuitorului, fara frica de un dumnezeu razbunator.

Doar in Ortodoxie putem invata adevarul despre Iad si Rai si putem fi coplesiti de maretia dragostei dumnezeiesti.

Doar in Ortodoxie putem gusta Imparatia Cerurilor inca din viata aceasta, fara promisiuni desarte pentru viitor, care nu au nici un fel de fundament in viata reala.

Pe langa toate acestea, toate invataturile dogmatice ortodoxe au consistenta si plenitudinea care nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceasta este posibila pentru ca numai in Ortodoxie revelatia dumnezeiasca nu este alterata. Cand folosim credinta ortodoxa ca masura de comparatie, vom descoperi ca orice ideologie, sau oricare alta invatatura eterodoxa, este o ratacire.

7. Sfintirea vietii

In final, pe masura ce omul se intareste in credinta ortodoxa si traieste ortodox, acel om se schimba in asemanare cu Dumnezeu si incepe sa-si priveasca viata si semenii intr-un mod cu totul diferit, intr-un mod care nu poate fi gasit nicaieri in alta parte.

El invata sa se judece pe sine, nu comparandu-se cu „cei mai rai si blestemati ai lumii”, pentru a se simti pe el „curat” si „vas ales”, ci cu modelul PERFECT si SFANT al Domnului Iisus Hristos. O asemenea comparare va aduce smerenie si un sentiment de neinsemnatate a persoanei proprii. Cine gandeste asa este pe „calea crestina”, fara a-si mai judeca semenii, ci privindu-i pe toti cu dragoste si bunatate. Vazandu-si aproapele pacatuind, nu-l va mai judeca, ci se va umple de intristare si durere, stiindu-se pe sine purtator de fire inclinata spre pacat. Stie ca nu doar pe acela, dar si pe el insusi, pacatul il va putea duce in gheena. De aceea se va ruga si pocai si nu-l va judeca pe aproapele sau; de aceea va vedea caderea aproapelui sau ca fiind propria cadere si va suferi pentru mantuirea fratelui sau.

De cate ori se va intampla sa mai pacatuiasca, nu va deznadajdui, ci se va gandi la milostivirea si dragostea lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti, se va ridica iarasi si va continua lupta fiind mai intarit.

Va cauta o relatie personala cu fratii sai, prin unicitatea care caracterizeaza fiecare fiinta umana, si nu-i va privi prin prisma unor modele standardizate, legaliste, de conduita, morala si viata. De aceea, el nu se va sfii sa ceara binecuvantare de la Dumnezeu si in acelasi timp de la o persoana sfanta, care altadata in viata a fost un criminal, un nelegiuit. Atunci nu-l va mai deranja nici dezordinea dintr-o biserica ortodoxa, ci se va bucura de libertatea de exprimare a credintei a fiecarei persoane in fata lui Dumnezeu, fara nici un fel de idei preconcepute.

El va trece din starea cazuta direct in gradina Bisericii, preferand sa se aseze in mijlocul ei, intre florile ei sfinte, pentru a le soarbe seva lor datatoare de viata; si astfel va dobandi cunoastere, dupa cum ii va darui Dumnezeu. Atunci va simti puterea lui Dumnezeu care creste florile dintr-o gradina permanent vandalizata de tot felul de viermi neadormiti.

Si astfel aceasta persoana se va lumina, numai in Biserica Ortodoxa a Domnului nostru, si-L va intalni pe Domnul, asa cum este El si alaturi de El, facandu-se partas la viata in Dumnezeu.

Pentru oricine cunoaste, chiar oricat de putin, maretia si adancimea credintei ortodoxe, si mergand cativa pasi pe calea care duce la mantuire, impreuna cu sfintii si gustand din apa vietii vesnice, acela nu se va mai intoarce niciodata!

http://acvila30.wordpress.com/2012/02/20/protestantii-intreaba-de-ce-sa-fim-ortodocsi/

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

34 Responses to Protestanţii întreabă: De ce să fim ortodocşi?

  1. Adi says:

    there is a great difference between prayer and prayerfulness. Someone offers a prayer in the morning; it is a kind of ritual. Another person is prayerful even where
    he just rises from his seat and walks in the garden. He is prayerful, in a state of prayerfulness even as he ties the laces of his shoes. And when he takes off his shoes and puts them in their place, he does so as if he is handling an idol of God. This man is prayerful. When he stops by a flower on the road-side, he stands there as if he has come across God himself. This man is prayerful; he is not praying. He never prays, yet he is in prayer, in a state of prayer. A prayerful heart is altogether different; such a heart is in meditation. To be prayerful and to be meditative are the same.
    Only he who goes to prayer is not prayerful. How can a prayerful person pray? He lives in prayer; he is prayer itself, and he does not do anything except prayer

  2. Adi says:

    Kabir says in one of his beautiful poems, ”O priest, is your God deaf that you shout your prayer
    to him? I don’t even say my prayer and he hears it; I don’t even utter a word and he understands
    it. So why do you make so much noise about it?”

  3. Adrian.I says:

    Camilarii au plagiat tot cultul de la evrei si crestini. Lucrul asta il spuneau parintii pustiei din secolul 3, 4 vizitatorilor, mi-am adus aminte de un dialog al sfantului Antonie cel mare care le vorbea la unii despre prezenta permanenta catre Dumnezeu care compenseaza posibilitatea de de a te ruga permenanet, ere vorba de o trezvie devotionala continua care transforma intreaga viata a omului intr-o rugaciune.
    Dar stadiul asta este pentru incepatori, in ortodoxie rugaciunea si contemplatia sunt luate impreuna, sunt cam 9(sau 7) stadii ale rugaciunii , primele 4 indicand o bariera fireasca, iar urmatoarele sunt specifice doar omului transfigurat,
    Stadiul 6 e cel al rugaciunii permanente, sau al rugaciuniii de sine miscatoare, in care omul depaseste barierea gandurilor si a imaginatiei si intra intr-un proces devotional permanent specific firii sale. In stadiul respectiv omul isi pastreaza constiinta treaza chiar si in somn, continuand actul devotional ca ceva natural si permanent legat de starea sa transfigurata.

    http://www.actualmm.ro/parintele-cleopa-despre-rugaciune-4-motto-%E2%80%9Drugaciunea-schimba-lucrurile-fa-ti-timp-sa-te-rogi%E2%80%9D/

    Părintele Cleopa – Despre rugăciune (4). Motto: ”Rugăciunea schimbă lucrurile. Fă-ți timp să te rogi!”

    Dar o să mă întrebaţi: Rugăciunea inimii este cea mai înaltă? Nu! Sunt rugăciuni şi mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice Sfântul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea care-i mai sus decât a inimii, de abia ajunge unul din neam în neam; aşa de înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimii. Şi care sunt treptele mai sus de rugăciunea inimii?

    Prima este rugăciunea numită De sine mişcătoare. De ce se cheamă aşa? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la “Cântarea Cântărilor”, în Biblie: Eu dorm şi inima mea veghează. Ştii cum este atunci rugăciunea noastră? Aşa cum ai întoarce un ceas şi apoi el merge singur.

    În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel: Neîncetat vă rugaţi . Ni s-ar părea că Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastră. “Cum să mă rog neîncetat? Dar eu mănânc. Mă pot ruga când mănânc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Mă pot ruga?” Te poţi, dacă vrei!

    Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie “de sine mişcătoare”, toată viaţa omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.

    Apostolii nimic n-au învăţat mai presus de puterea noastră. Când a zis Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugaţi, cel ce ajunge la “rugăciunea de sine mişcătoare”, împlineşte cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbeşte cu oamenii, are în taină altă gură: gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbeşte cu Dumnezeu. Este “gura Duhului”, cum o numeşte Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a câştigat “rugăciunea de sine mişcătoare”, orice-ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.

    Este şi o altă treaptă mai înaltă decât aceasta: rugăciunea cea văzătoare. Care este aceasta? Ai văzut pe Sfântul Antonie cel Mare? De-acolo, din muntele lui, din Tebaida, unde era el în Egipt, se ducea cu mintea la Sfântul Amonie, alt sihastru mare. Acela ieşise din viaţă şi sufletul lui era dus de îngeri la cer. Şi el a început a se închina. Şi l-au întrebat călugării: “Părinte, de ce te închini?” Şi el a răspuns: “Fratele nostru Amonie, marele stâlp al cerului şi al pământului, se duce la cer şi m-am închinat sufletului lui”.

    Şi era mare distanţa de la Sfântul Antonie până la muntele lui Amonie, însă Antonie vedea sufletul lui Amonie cum este ridicat de îngeri la ceruri când a ieşit din trup. Asta înseamnă oameni înainte-văzători sau cu minte înainte-văzătoare de Dumnezeu!

    Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are această rugăciune numită “văzătoare”. Deci, se suie cu mintea aşa de tare, că el vede aici unde suntem noi, câţi demoni sunt – că sunt mulţi – şi câţi îngeri sunt. Pe toţi îi vede. Şi vede pe cel ce şi-a curăţit inima, vede şi gândurile; gândurile ce le gândeşte fiecare. Atât de curată devine mintea lui, că îţi spune ce gândeşti tu, ce gândeşte celălalt. La fiecare le ştie gândurile. Ai văzut la Mântuitorul: Ştiind gândurile cărturarilor şi ale fariseilor, a zis: Ce gândiţi rele în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice? Ridică-te şi ia-ţi patul tău şi umblă? Sau a zice: iartă-ţi-se păcatele? Se uita şi vedea gândurile lor.

    Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine văzătoare. Ştie gândurile la toţi care sunt de faţă. Vede duhurile rele, vede îngerii şi pe toţi care se îngrijesc de mântuirea noastră aici.

  4. Adi says:

    Foarte interesant! Sunt curios daca Miza are ceva de spus despre ac problematizare a rugaciunii🙂
    Ar fi de ajutor sa prezinti o definitie a rugaciunii, deoarece pare a fi mult mai complex conceptul (include contemplatie?!)… fata de ceea ce se intelege de obicei.

  5. Adrian.I says:

    E greu de prezentat ceva despre rugaciune, fiecare stadiu trebuie tratat separat. exista tratate de mii de pagini care le trateaza pe fiecare in parte.
    Da, rugaciunile avansate sunt mai mult acte de contemplatie

  6. Adi says:

    Adrian, totodata iti recomand sa citesti si cartea lui Osho despre Krishna:
    http://www.messagefrommasters.com/Beloved_Osho_Books/Indian_Mystics/Krishna_The_Man_and_his_Philosophy.pdf
    Desi e monumental de lunga🙂
    Si sa extragi laturi care se aplica si lui Iisus…

  7. Adi says:

    cu precadere aspectul de `wholeness`

  8. Florin says:

    eu sunt ortodox,dar ma gandesc sa trec la baptisti!sunt,DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE,sinceri,vii in timpul slujbei,iar lacasurile sunt pline de tineri.E…altceva,ceva mult mai bun decat ortodoxia,o confesiune care,parca,a ramas cu sute de ani in urma.Probabil ca sunt si preoti credinciosi,si oameni cu suflet curat printre ortodocsi,dar…eu nu am avut sansa sa-i intalnesc.multi m-au dezamagit prin comportamentul lor.

  9. Adrian.I says:

    Pai nu inteleg ce treaba ai tu cu cati vin la Biserica, Ortodoxia e o invatatura nu e un club, daca ceilalti nu o urmeaza, urmeaz-o tu.

    Ciudata alegere, personal eu as prefera budismul neo-protestantismului, neo-protestantismul nu e decat un sistem moral, nu mai exista deloc o latura spirituala.

  10. Florin says:

    UN SISTEM MORAL???baptistii au timp numai pt Dumnezeu!Slujbele sunt pline de mesaje pro Cristos,figura centrala a existentei baptistilor!Tu preferi budismul,eu protestantismul!:-)Mie imi place mult,ma regasesc in invatatura baptista.La final,vom trage linie si vom vedea fiecare daca e buna alegerea.Am si specificat:din punctul meu de vedere.Suntem liberi sa alegem.Pana la urma,daca avem un numitor comun:INVIEREA DOMNULUI,DE CE TREBUIE SA NE LUPTAM INTRE NOI?DE CE NU LUPTAM CU CEI CARE IL NEAGA PE DUMNEZEU?

  11. Adrian.I says:

    Pai da, un sistem moral care il pomeneste pe Dumnezeu, nimic mai mult, unde e spiritualitatea?
    Evident ca mesajele sunt pro Cristos, doar nu or fi pro Alah🙂, toata cultele care se pretind crestine au astfel de mesaje, lol.
    Numitoare comune sunt multe, gasesti numitoare comune daca vrei si cu ateistii si cu nihilistii s.a, o invatatura nu trebuie vazuta fragmentar.
    Nu e vorba de luptat, e vorba de pareri diferite, fireste ca ne luptam cu ateistii sau cu altii de genul.

  12. Florin says:

    concluzia;ma las batut!probabil sunt prea prost pentru tine!ai grija de tine!

  13. Adrian.I says:

    Tu ai o viziune crestina neo-protestanta si crezi ca si ortodocsii au aceasi viziune despre crestinism in mare, citeste intai ce spun fiecare in parte si apoi iti poti forma o opinie adecvata.

  14. Florin says:

    Sfantul Ioan Gura de Aur,in care credeti voi,zicea:”Uraste pacatul,dar iubeste pacatosul”.Prefer sa implinesc spusele lui,decat sa ma lupt cu voi,atat de insetati de ura impotriva a tot ceea ce nu apartine cultului vostru!

  15. Adrian.I says:

    @Florin
    De unde stii ca eu sunt insetat de ura impotriva eterodocsilor?

  16. Florin says:

    tu si ceilalti,prin comentariile acide la adresa celor care nu va impartasesc preceptele.

  17. Adrian.I says:

    Care comentarii acide?
    Replicile mai dure ale celor de pe blogul lui Mihail Andrei vin ca raspuns pentru replicile initiale mai dure date de neo-protestanti.

  18. Florin says:

    na….crezi ce vrei!o sa-ti dai seama ca e o lupta inutila!eu ma retrag!

  19. Adrian.I says:

    Pai eu nu trebuie sa cred nimic, pur si simplu te-am intrebat pe tine care sunt comentariile alea acide, altfel afirmatia ta e doar o acuza nefondata si comiti eroarea de care ne acuzasei culmea chiar tu pe noi.
    Nu am cum sa fiu de acord dpdv teologic cu afirmatiile neoprotestante,e vorba de o diferenta de idei, in fond o contrazicere teologica este benefica, asa se pot observa mai bine trasaturile teologice ale fiecaruia.
    Eu nu am nimic cu neoprotestantii dpdv personal, daca ai observat eu nu am facut nici un atac extra teologic, eu am criticat doar invatatura lor.
    Neo-protestantii au fost cei care au dus atacuri denigratoare care au pornit aceste raspunsuri ale celor de pe MihailAndrei blog

  20. Adi says:

    De fapt, este si o chestie usor perversa la mijloc: am remarcat ca unii n/p minoritari… ar tinde sa coalizeze pe alocuri cu ateistii… vizand destabilizarea pozitiei BOR, de pe urma carora sectele mici sa profite!

  21. Adrian.I says:

    @Adi
    Am citit in ultimul timp indirect ceva legat de gnostici si am observat ca gnosticii erau numiti in special misticii ortodocsi din primele secole.
    Gnosticii erau marii traitori care au primit o alta invatatura mai inalta de la apostoli si au urmat un mod de viata ascetic si mistic, de asemenea foarte multi ucenici ai Mantuitorului au atins gnoza si au fost numiti gnostici. Denumirea de gnostici a fost data traitorilor autentici din ortodoxie pana in sec 5, cand s-a renuntat la aceasta pentru ca foarte multe secte si grupari iudaizante isi luau acest supranume pentru a capata autoritate.De asemenea si “gnosticii” timpurii(din grupari iudaizante), care nu aveau legatura cu Mantuitorul si ucenicii si nici nu practicaua aceasta viata si-au luat acest supranume pentru a capata autoritate ex Marcion si Valentinian.Denumirea de gnostic data marilor traitori apare pana la Evagrie ponticul care a murit in pustiul Tebaidei in anul 400, (ucenic al Sfantului Macarie cel Mare) Despre “gnosticism” si intelesul sau ne relateaza mai pe larg Clement Alexandrinul .”Clement Alexandrinul este primul scriitor crestin care trateaza in scrierile sale: “Pedagogul” si Stromata”, chestiuni in legatura cu mistica. El imparte crestinii in doua categorii: aceea a crestinilor perfecti, a contemplativilor sau a gnosticilor, cum ii numeste el, si aceea a crestinilor simpli sau activi.
    Crestini activi sunt denumiti astfel, deoarece ei isi ating obiectul credintei lor prin efortul inteligentei si al vointei, si prin conlucarea Bisericii, prin Sf Taine.
    Contemplativii sunt insa credinciosii desavarsiti, care isi detin adevarurile religioase printr-o cunoastere speciala, ezoterica, mai presus de credinta obisnuite, adica prin contemplatie. La acest stadiu ajung insa numai cativa crestini, alesii, care detin taina acestei cunoasteri speciale, printr-o initiere deosebita, capatata printr-o traditie secreta si detinuta de la Sf Apostoli si care, unita cu o riguroasa asceza, acorda practicantilor ei cunoasterea directa, prin contemplatie, a adevarurilor de credinta si a divinitatii insasi. Crestinul desavarsit, gnosticul, ajuns in acest stadiu, nu mai depunde nici un efort in raportul sau cu Divinitatea ci , total impasibil, participa la bunurile divinei contemplatie” (Ioan Gh Savin, Misticia si ascetica ortodoxa pag 76)

    Ce vehiculai tu sunt operele propagandistice ale protestantilor si catolicilor de mai tarziu, care au vrut sa dea o lovitura atat Bisericii Ortodoxe dar si gnosticilor autentici, deoarece invatatura si mistica lor le dinamita intreaga invatatura si mistica.

  22. Adrian.I says:

    Tot pe filiera occidentala a venit si perceptia aceasta gresita in ortodoxie, noi doar pe sectantii iudaizanti ii numim rataciti, ei nu au avut treaba cu Hristos, nu l-au cunoscut, si nici nu erau mari asceti si mistici, erau mai mult incantatori.

  23. Adi says:

    Ce vehiculam eu??

  24. Adrian.I says:

    Ca ortodocsii au ars scrierile gnosticilor care l-au cunoscut pe Hristos.

  25. Adi says:

    Atunci cei care se pretindeau ortodocsi au ars scrierile celor care chiar erau ortodocsi🙂

  26. Adrian.I says:

    ?
    Cei carora le-au fost arse din scrieri sunt iudaizantii din gruparile lui Marcian si Valerian, care au trait cu mult timp dupa Hristos, au murit spre sfarsitul sec 2.

  27. pilda.. sufletului says:

    impresionant blog, impresionanta amploare spirituala. te voi ruga fara masura de mult sa continui, Adrian I., pentru a tine viu Cuvantul lui Dumnezeu.
    am mai spus-o si o repet: ortodoxismul este unul dintre cele mai libere culoare de a fi in comuniune cu Dumnezeu. nu te constrange, exista liberul-arbitru, iti ofera intreaga forta de a fi sarguincios in evlavie, de a fi smerit, umil, nu este fanatic – atrag aici atentia participantilor la blog, cititorilor, ma rog – ca nu exista nicio duritate din partea celor care isi exprima o parere pro ortodoxism, cum sunt si eu. ci doar voi insiva va inveninati cu propria cugetare. de ce va muscati de mii de ori mai aprig decat o muscatura de vipera? imi pare rau sa vad asta. oameni buni.. de ce sunteti atat de rasculati? atat de ferventi? atat de acizi? de de nu potoliti cugetul inspre smerenia tacuta..
    niciodata nu mi-a trecut prin cap sa atac verbal un om ce nu bineslujeste ortodoxismul.. doar ca sunt total imuna la prozelitismul haotic si alunecos din jur. atata tot. banuiesc ca am voie sa nu ma intereseze alte tronsoane religioase in care oamenii isi pierd sufletul – culmea, fara sa-si dea seama. caci sufletul dat pe-afara de iubirea catre Dumnezeu ne va salva in cele din urma..
    ortodoxismul din sangele meu, din sufletul meu, din mintea mea, din degetele cu care scriu acuma, din setea si flamanzirea dupa Dumnezeu nici macar nu-mi apartin ca si merit, sunt mica, sunt un fir de praf – Taina Botezului m-a incredintat pe drumul catre mantuire. asa imi povestea bunica mea. si mama mea. caci din acel capatai, al Sfantului Botez, Duhul Sfant managaie omul viitor, cel trecator si nestiutor in trecere prin aceasta lume.
    pentru cei care ganditi ca ortodocsii sunt acuzatori – va asigur eu, prin aceste randuri de toata pasnicia mea. dar totodata, imi veti da voie sa fiu imuna la prozelitismul exacerbat care mi-a gaurit usa. dc ar fi sa fac o gluma, la cat au batut la usa mea diversi prozeliti ar trebui sa puna mana de la mana sa-mi cumpere 2 usi: una ptr cea prea batuta de ei, si una de rezerva – caci vor mai veni.
    inchei incercand sa spun ceea ce mi-a placut dintotdeauna sa simt.. cum ca Dumnezeu m-a iubit dinainte de a prinde eu viata, o face si acum cat inca mai suflu, si o va face si mai mult dupa ce voi fi murit. nimic nu este in van. nimic nu este imperfect in creatia Lui. ma las cu totul intru-voia Lui. caci alegerile mele au fost in majoritar nefolositoare. spun asta fara a fi anesteziata sau prea luata de cap de vortexul vorbelor – cum suntem atat de tentati sa o facem, ci din prisma rugaciunii mele catre Dumnezeu de a ma ajuta sa fac alegeri mai ales inspre fapte, si nu numai in vorbe.
    va salut cu pasnicie, da – eu sunt crestin-ortodoxa, si nu doresc sa atac pe nimeni. daca nu se vede deja..exista suficient cer pentru toata suflarea..tocmai.
    cu caldura sufleteasca, anca.

  28. Iulian says:

    Hristos a inviat!frate Adrian.Fie ca invierea Domnului sa-ti aduca bucurie in suflet si mult spor duhovnicesc.Dumnezeu sa te binecuvanteze in toate pe tine si casa ta.

  29. Adrian.I says:

    Adevarat a Inviat! Multumesc la fel.

  30. Adrian.I says:

    @Iulian
    I-am spus la unu ca sectantii au aparut la 1900 toamna, si m-a intrebat unde scrie in biblie asta :))))))))))))))))

  31. Iulian says:

    🙂 )))) Tare faza.

  32. cherie says:

    Cam tarziu citesc ce scrii. Au trecut doi ani asa ca poate nici nu vei mai vedea comentariul meu…
    Ai scris totul cu suflet si totul e adevarat …………….

  33. Manuela says:

    De acord cu Cherie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s