Timp si sens liturgic (dialoguri)

………………………………….

Biserica a dat Duminicii un sens dublu, ea este totodata si prima zi, dar si a opta. Inceputul e sinonim cu sfarsitul, Alfa si Omega e Dumnezeu, adica ceea ce are prin sine un “inceput” la nivel fiintial, nu are un sfarsit, dar nu are practic nici inceput, adica pur si simplu exista ca si realitate atemporala.
Lumea e facuta prin persoana Fiului, prin logos(Cuvant),prin Dumnezeu Cuvantul Hristos(logosul). “(Ioan 1 1-14)
………………………………………………..
Logosul nu insemna cuvant obisnuit, asa cum intelege teologia occidentala , logosul la vechii greci reprezenta actiunea esentializata comparata cu un cuvant, logosul era termenul din filosofia lui Heraclit si Parmenide care desemna fiinta ce fiinteaza dinspre si inspre ea. Creatie e savarsita in persoana Fiului si din persoana Fiului , nu in sens monist, ci in sens iconic.
Astfel ziua intai e inceputul creatiei savarsit de Fiul si ziua a opta e sfarsitul creatiei, in sensul desavarsirii ei, savarsite tot de Fiul. Ziua intai desemneaza astfel un inceput, iar ziua a opta e acum ultimul act, adica e sfarsitul.. Inceputul semnifica o actiune, iar sfarsitul semnifica o nonactiune, in plan microcosmic, dar in plan macrocosmic, in planul atemporal, inceputul nu semnifica nici o actiune, ci este identic cu sfarsitul.Actiunea e produsul planului finit, eu ma misc pentru ca…,insa in planul infinit eu nu ma misc, eu sunt,eu sunt perfect, miscare inseamna ceva diferit fata de momentul in care sunt, perfectul suprem nu e diferit in alt moment, pentru ca daca ar fi diferit ar insemna ca nu e perfect suprem in toate aspectele lui si infinit. Miscarea produce ceva diferit, o schimbare intr-un plan, iar diferitul inseamna fie superior, ceea ce presupune faptul ca precedentul nu a fost absolut in toate planurile , fie inferior, ceea ce inseamna ca absolutul poate cadea si nu e absolut.
Daca vorbim de creatia directa a Lui Dumnezeu vorbim de o actiune a lui Dumnezeu, de o miscare, dar vedem ca miscarea nu poate exista pentru ca Acesta este perfect absolut in toate planurile, iar miscarea e contrariul perfectului absolut.Astfel nu poate exista nici o miscare din partea Lui Dumnezeu, El pur si simplu este, iar creatia fiind opera Lui directa trebuie ca pur si simplu sa existe si ea din vesnicie, in interiorul Sau. Dar creatie presupune o miscare ,are o temporalitatea in sinea ei ce contravine atemporalitatii Dumnezeiesti, intra sub incidenta temporalitatii si a miscarii care este caracteristica acesteia.
Lumea temporala nu-si poate avea existenta decat in ceva care sa o faca temporala, sa o anime, sa-i ofere miscarea in sinea ei, ceea ce e specificul temporalitatii, iar acel ceva in cazul de fata tine prin excelenta de atemporalitate.
Exista o dubla viziune, cea a planului atemporal al absolutului ,si cea a planului temporal al finitului, din planul atemporal totul e static si a existat din vesnicie, din planul temporal totul e dinamic si se schimba permanent .E ca banda unui film de la cinema, pe ecran apar actorii care se misca, daca te situezi insa in alt plan si vezi banda asa cum e ea vei vedea toate cadrele statice si le vei putea vedea pe toate simultan. Practic inclusiv cadrul in care Dumnezeu a creat lumea e static, si a existat din vesnicie din perspectiva planului divin, astfel din perspectiva Sa Dumnezeu nu a facut nici o miscare de creere, Dumnezeu e dinamic, vazut doar din planul temporal, planul in care vedem filmul ,nu deasupra lui, ci legati de ecran, chiar insasi intreaga lume e statica din perspectiva planului absolut. Intreaga miscare din finitul temporal e inclusa in infinitatea atemporala din vesnicie si doar finitul intra sub incidenta temporalului, si percepe totul ca temporal, toate momentele din istoria omenirii sunt incluse deja in Dumnezeu.
Sfantul Maxim sintetizand teologia si metafizica patristicadescrie o: existenta vesnica a creatiei ca si ratiune preexistenta in Dumnezeu, care este animata si concretizata ca si realitate dinamica si evolutiva doar in cadrul temporalitatii, in chiar interiorul cel mai intim al ei. Deci la scara finita creatia e miscare in temporalitate, iar la cea infinita pur si simplu este din vesnicie, e non actiune.
Atunci ziua intai e pentru Dumnezeu defapt non actiune, non miscare, ceea ce e specific din perspectiva noastra zilei a opta.
Dupa intruparea Mantuitorului si asumarea fiintei umane de catre Dumnezeu,nu mai putem vorbi despre o singura perspectiva a umanitatii, ci despre doua perspective, divina si umana. Ziua intai, adica simbolul actiunii, e nonactiune din perspectiva Dumnezeiasca , ceea ce corespunde sfarsitului miscarii din ziua a opta vazuta in perspectiva omeneasca. Astfel dintr-o perspectiva divino-umana, pe care pretindem ca ne-o insusim dupa intruparea Logosului, ziua intai e aceeasi ca si ziua a opta, deci unu si opt devin o singura zi, sau unu si opt sunt comune.
………………………
In ortodoxie spre deosebire de occident nu e o mare diferenta intre simbolism si realitate, simbolismul nu e doar un simplu gest care imita ceva , nu presupune o simpla prefigurare artificiala.
Mai ales dupa intruparea inaltarea si Invierea Mantuitorului, lumea traieste o dupla realitate, inclusiv „temporala”. Lucrurile astea nu pot fi intelese daca percepem fiecare individ separat, si daca nu vedem intreaga creatie ca o unitate. Ca sa ma fac mai inteles, in fizica cuantica nu exista materie solida, ci ceea ce consolideaza materia e defapt doar energie(la nivel subatomic), tot universul e o mare de energie, nu exista practic un vid despartitor intre indivizi si restul creatie, ci e doar o mare de energie, noi controlam insa cel mai strans doar o cantitate restransa de energie, ce reprezinta individualitatea noastra, dar practic ca si esentialitate totul este comun, in stransa legatura, intr-o teandrie relativa, iar aceasta presupune o reciprocitate .
In teologia patristica toata creatia a fost doar „lumina”, (lumina creata de la geneza), diversitatea individuala e relativa si e prezenta doar in unitate. Cand vorbesti in contextul post adamic despre individ, nu vorbesti de o picatura scoasa din oacean, ci vorbesti de o picatura care face parte din ocean, dar se evidentiaza de restul oceanului, desi nu e separat concret de el. Astfel tu ca si picatura esti in comuniune cu oceanul si il influentezi si el te influenteaza de asemenea.
Prin intruparea Mantuitorului, prin asumarea firii sale omenesti, Hristos intra practic in acest ocean comun al omenirii. El fiind Dumnezeu si om in mod real, cuprinde in sinea sa, in Persoana Sa, si temporalitatea speci fic umana cat si atemporalitatea specifica lui Dumnezeu, astfel prin intruparea Mantuitorului,Dumnezeu-omul, omenirea are acces si la atemporalitate.(si mai e o atemporalitate, prin energiile necreate, imanenta divina)
Atemporalitatea cuprinde inauntrul ei, dupa cum am aratat inainte , intreaga temporalitate a omenirii, trecuta, prezenta si viitoare. Astfel prin comuniunea reala cu Hristos, suntem in comuniune reala cu intreaga istorie a omenirii, si nu doar in comuniune in sensul de participare directa cu cel care participa(Hristos), ci de participare directa a evenimentului in persoana in interiorul careia are loc evenimentul istoric in mod real.Intreaga temporalitate e cuprinsa in atemporalitate, intreaga istorie creata e cuprinsa in mod real si activ in aceasta.Noi participam in mod direct datorita Lui Hristos, prin comuniunea cu El, la evenimentul istoric in mod real.
Prin urmare cand vorbim de simbolistica de la litughie de ex cea de Duminica „Invierea Lui Hristos”, nu mai vorbim de o simpla simbolistica, ci prin Hristos vorbim de un eveniment istoric pe care il traim in mod real si activ in ziua aceea.Simbolistica zilei nu are ca subiect, cum e in occidentul deist, o simpla comemorare, ci simbolistica inseamna intrarea in mod direct in acea zi, in evenimentul istoric respectiv si trairea lui la scara reala.Vorbim astfel de un timp litugic, diferit de timpul obisnuit.
Practic in acea zi intram in comuniune directa cu evenimentul istoric al Invierii Mantuitorului, il traim ca si ceilalti care erau de fata atunci si suntem si alaturi de ei in mod activ.Nu este vorba doar de simtirea unei bucurii duhovnicesti, ci de serbarea unui eveniment in sine, nu mai vorbim doar de o simpla activitatea duhovniceasca ci si de o implicare prin gesturi, reala, prin intreaga noastra fiinta, o bucurie care implica si trupul, e manifestata cu intreaga noastra fiinta.
……………………………………………………..
Privind timpul liturgic, apare intrebarea” de ce nu putem vedea evenimentul daca participam la el in mod direct?
Vederea obisnuita este supusa simturilor, dar vederea devine vedere pentru ca imaginile sunt receptate de minte, ELEMENTUL SUFLETESC,, astfel vederea este in mod real produsul mintii. Mintea care este atasata de un eveniment, il insuseste foarte intim si personal, devine ceva propriu ei, nu mai este ceva despartit de ea, in termeni moderni evenimentul patrunde in subconstient.Cand evenimentul este atasat adanc de minte, atunci mintea in stare de inconstienta il reproduce in imagini in somn., il „exteriorizeaza” oarecum in sine.Constientizarea imaginilor la o dimensiune asemanatoare cu cea din starea de constienta, prin starea de somn, arata ca simturile nu au rol absolut pentru accederea imaginilor, dar mai arata si ca realitatea experiata de minte in stare de constienta devine o realitate imaginativa reala si autonoma la nivel mintal.
Astfel mintea coexista impreuna cu aceasta realitatea insusita si este strans legata de aceasta, asadar nu mai putem vorbi doar de minte, la nivel uman, ci de o dubla realitate, mintea si ceea ce este atasat de minte, ca o unitate comuna. Mintea capata o grosieritate straina ei si se uneste cu aceasta formand un ceva straniu si diferit decat ceea ce este ea in sensul pur, prin urmare nu mai putem vorbi de minte in sensul autentic.Daca imaginea este impregnata in subconstient atunci conditoneaza mintea , fie apare ca reverii in somn, fie ne tulbura chiar si cand suntem trezi, iar daca mintea cea care conduce pe om e conditionata de acestea, atunci insasi omul e conditionat de ele.
Dar Mantuitorul spre deosebire de multe din filosofiile pagane, a aratat ca mintea umana nu e conditionata doar de realitatea de care se ataseaza, ci si de pacatele de care se ataseaza.” Din vistieria inimii ies lucrurile..”, faptul ca fumam se datoreaza faptului ca ne-am insusit fumatul la cel mai intim nivel sufletesc , faptul ca bem , ca mintim , ca furam , ca uram s.a se datoreaza aceluiasi lucru,, acestea fiind exteriorizate dinspre interior.
Mantuitorul nu pune accent doar pe „gestul exterior”, spune intai ca oricine numai gandeste ceva de rau asupra aproapelui a si savarsit pacatul, vorbeste de exteriorizare la nivel mental, iar apoi spune ca daca cineva doar pofteste……pacatuieste… ceea ce este o exteriorizare sentimentala, afectuala, iar exteriorizarea afectuala, nu tine de vointa omului deloc, ci tine prin excelenta de ceea ce este atasat adanc.Deci Hristos identifica pacatul nu neaparat cu manifestarea lui, ci cu ceea ce este insusit de minte.Daca cineva iti da o palma degeaba ii intorci obrazul, ca daca in sinele tau simti ura fata de el ai pacatuit, el vine si spune, iubeste-ti vrajmasii, iar iubirea este un sentiment, nu un gest, se adreseaza celui mai intim nivel sufletesc, daca iti da o palma si nu simti dragoste fata de el atunci te amagesti crezand ca nu ai pacatuit pentru ca nu i-ai raspuns nimic sau i-ai intors si celalalt obraz formal.Hristos vorbeste si de o conditionare a mintii prin realitatea pacatului insusita.
Cand iti insusesti oricare din aceste realitati, devi automat robit de ele, conditionat, si desi ai avea in fata o alta realitate, dintr-o alta perioada istorica, nu vei putea s-o constientizezi.Realitatea curenta este accesata prin simt, prin simtul vazului, prin ochii trupesti, practic mintea are capacitatea de a accesa imaginile prin natura ei, ea e deformata de patimile si afectele insusite, care o inchid oarecum.. Prin timpul liturgic noi traim intr-o simultaneitate, traim timpul liturgic si momentul istoric cuprins in atemporalitate, dar suntem prezenti si in realitatea temporala curenta.Simtul vederii e limitat, nu poate merge intr-un plan dublu, asadar el ramane in realitatea noastra curenta si o constientizeaza pe aceasta, doar mintea, elementul sufletesc, poate accesa un plan dublu si prin urmare sa intre in momentul istoric.Dar daca mintea este deformata de patimi si afecte si conditionate de acestea, cum il poate accesa pe acesta(momentul istoric)?…. Desi ea are capacitatea aceasta prin natura ei, dupa cum am vazut… .E ca si cum cineva ar proiecta un film pe un perete: din pricina filmului nu se vede culoarea peretelui, el pare ca si inexistent, desi este prezent, tot asa din pricina patimilor si afectelor din subconstient, mintea nu poate accesa si vedea momentul istoric, dar momentul istoric exista, asa cum exista si peretele din spatele filmului, desi el nu poate fi vazut, astfel in cadrul liturgic trebuie sa ne comportam „ca si cum” el exista in mod real, prin gesturi, prezenta, pentru ca acestachiar este prezent in mod real.
Exista o stare de eliberare mentala, adica de revenire la ceea ce esti in realitate, numita nepsis, mintea e la starea ei naturala.In starea respetiva, autentica, momentul istoric poate fi constintizat in mod real, la dimensiunea lui reala. Parintii neptici mai descriu aceasta stare si ca ridicarea deasupra creatiei, ea avand ca si caracteristice mai multe aspecte …
Nu poate fi vorba doar de o constientizarea detasata a momentului istoric ci de o participare, de o intrare reala in acesta.
Intrarea in dimensiunea istorica se mai face si prin energiile necreate (dar asta e alt subiect)
………………………………….

Articol scris de Adrian.I

http://mihailandrei.wordpress.com/2011/01/01/sabatul-ziua-de-odihna-numai-pentru-evrei/comment-page-32/#comment-18323

http://mihailandrei.wordpress.com/2011/01/01/sabatul-ziua-de-odihna-numai-pentru-evrei/comment-page-33/#comment-18377

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Timp si sens liturgic (dialoguri)

  1. Adi says:

    E interesant de speculat daca ceea ce numesti tu `timp iconic` (absolut, nonrelativ), ca sfarsit si inceput….
    in sens temporal s-ar numi atemporal.

  2. Adi says:

    imi place f tare ce ai scris!
    Ilustreaza ca miscarea (creatia, schimbarea) sunt iluzorii daca te situezi in planul absolutului – unde vezi rola intreaga cu toate cadrele

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s