Sfantul Ierarh Ermoghen: In vremurile ANTIHRISTULUI locul idolilor va fi luat de stapanire

Talcuire cutremuratoare la Apocalipsa a Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului si Siberiei

In vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stapanire, care va cere inchinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societatii, desi fara a aduce direct vreo atingere credintei, va fi partas al acestei stapaniri. Atunci se va face despartirea celor buni de cei rai, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmasilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevaratii credinciosi din imparatia antihristului – societatea vremurilor din urma – vor vietui in singuratate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societatii, nu vor avea niciun fel de obligatii civice. Cei ce vor recunoaste legile societatii si se vor supune, chiar cu neplacere, se vor face partasi antihristului prin aceasta si vor fi lepadati de la fata lui Dumnezeu.

In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplina libertate, desi, in cele din urma, stapanirea antihristului va combate toate sectele si religiile.

Va actiona din punct de vedere moral si va cauta sa convinga si sa se vatame de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovaduire si la savarsirea „legala” a slujbelor bisericesti il vor avea numai cei ce respecta legile statului si nu incalca „disciplina”. Lacasurile de inchinaciune vor fi sub stricta supraveghere si in ele va dicta aceeasi ocarmuire, ea fiind capul in locul lui Hristos si nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar crestinii orbiti nu vor observa nimic, desi acest lucru l-ar putea intelege si un prunc mic.

Stapanirea antihristului ii va lua asadar pe toti sub un control riguros, ca sa stie cine se supune si cine nu; dupa cum scrie si parintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mana cu de-a sila la biserica”.

Totusi unii nu vor fi prigoniti de la inceput, pentru a pastra aparentele in legatura cu libertatea constiintei. Abia spre sfarsit, cand toti se vor gasi anihilati in staulul Babilonului si mania lui Dumnezeu va fi aproape, stapanirea va da ordin sa fie nimiciti ca niste criminali inraiti cei ce se razvratesc „impotriva umanitatii”, iar in acele vremuri decazute, intreg poporul va primi cu entuziasm masurile luate de stat.

Articol preluat de pe: http://saccsiv.wordpress.com/2014/04/21/sfantul-ierarh-ermoghen-in-vremurile-antihristului-locul-idolilor-va-fi-luat-de-stapanire/

Posted in Uncategorized | 2 Comments

Sola Scriptura – O examinare ortodoxă a învăţăturii protestante –

 

Partea I: Sunt protestanţii o cauză pierdută?

În deşertăciunea minţii lor… (Efeseni 4, 17)

De când m-am convertit de la Protestantismul evanghelic la Ortodoxie, am observat o uimire generală din partea celor ce au crescut în Ortodoxie cu privire la posibilitatea convertirii unui protestant. Iar acest lucru nu se datorează îndoielii cu privire la propria lor credinţă, nu; de obicei ortodocșii sunt uimiţi de faptul că ceva anume a putut înfrânge stăruinţa îndârjită a protestantului în felul său greşit de a vedea lucrurile! Am ajuns să conştientizez că majoritatea ortodocşilor au o înţelegere vagă şi mărginită a ceea ce este Protestantismul şi a originii adepţilor săi. Astfel, atunci când credincioşii aflați întru Ortodoxie din leagăn au dispute cu protestanţii, chiar dacă folosesc adeseori aceleaşi cuvinte, în general nu poate fi vorba cu adevărat de comunicare, pentru că ei nu folosesc acelaşi limbaj teologic – altfel spus, nu au un fundament teologic comun spre a-şi exprima diferenţele. Desigur că atunci când te gândeşti la cele mai mult de douăzeci de mii de denominaţiuni neoprotestante care există în ziua de astăzi (al căror singur element comun este pretenţia fiecăreia dintre aceste grupări de a deţine în mod exclusiv dreapta-înţelegere a Bibliei), trebuie fără îndoială să ai înţelegere faţă de cei ce sunt confuzi cu privire la Protestantism.

 

În ciuda tuturor opreliştilor ce le întâmpină, cu siguranţă este nădejde şi pentru protestanţi. Protestanţii dornici de a afla sănătatea teologică a adevăratei slăviri şi de a cunoaşte credinţa creştină de veacuri, practic bat la porţile Bisericii noastre (pentru cei ce nu dau atenţie acestui fenomen, o asemenea afirmaţie poate părea curioasă). Aceştia nu mai sunt satisfăcuţi de contradicţiile şi excentricităţile Americii protestante contemporane, dar pe de altă parte, trebuie să fim pregătiţi atunci când primim în casă astfel de peregrini. Aceşti oameni chiar au întrebări de pus! Mulţi dintre ei sunt pastori protestanţi sau laici cât se poate de bine informaţi; sunt căutători sinceri ai Adevărului, dar au multe prejudecăţi de învins şi au nevoie de creştini ortodocşi documentaţi care să îi ajute să depăşească aceste probleme – ortodocşi care ştiu de unde vin protestanţii, dar şi mai important, care ştiu ei înşişi pe ce se întemeiază credinţa lor!

În mod ironic (sau providenţial) această creştere a interesului pentru Ortodoxie din partea americanilor ce provin dintr-un mediu protestant are loc în condiţiile unei invazii fără precedent a diferitelor secte religioase în ţările de tradiţie ortodoxă, în urma deschiderii frontierelor ţărilor din fostul bloc comunist. Pe poziţie de avangardă, evangheliştii şi carismaticii americani s-au ciocnit de multe ori între ei – fiecare sectă voind să se poată lăuda că este ceea ce a pus dintâi piciorul chiar şi printre păgânii ruşi! Prin urmare, noi ortodocşii, ne confruntăm cu aceste două mari nevoi – pe de o parte, chemarea misionară de a face cunoscută Credinţa ortodoxă protestanţilor de aici din Vest, iar pe de altă parte, datoria de a sta cu toată convingerea împotriva răspândirii ereziilor printre ortodocşi, atât aici cât şi în ţinuturile tradiţional ortodoxe. În ambele cazuri, trebuie înainte de toate să dobândim destulă cunoaştere şi înţelegere a chestiunilor cu care ne confruntăm.

Poate că cea mai demoralizantă trăsătură a Protestantismului – caracteristică ce i-a şi dat reputaţia de rezistenţă obstinată – constă tocmai în numeroasele sale diferenţe şi contradicţii. Ca şi Hidra antică, mulţimea sa de capete continuă să sporească, şi deşi este admirabil să încerci să înţelegi şi să combaţi fiecare din aceste erezii, nu este aceasta totuşi calea de a le răpune. Pentru a înţelege preceptele ce sunt proprii fiecăreia dintre secte este nevoie de o bună cunoaştere a istoriei şi evoluţiei Protestantismului în general, de o cercetare intensă a tuturor curentelor şi orientărilor teologiei protestante, a cultului, etc., precum şi de o sumedenie de lecturi din teologia lor contemporană, în ideea de a înţelege câteva din principalele tendinţe actuale (cum ar fi liberalismul sau „emoţionalismul”). Chiar şi în aceste condiţii, nu poţi fi cu totul la zi cu noile grupări ce apar aproape zilnic. Şi totuşi toate diferenţele dintre acestea se sprijină pe o idee de bază ce aduce laolaltă toată această masă amorfă de mii de grupuri disparate în categoria generală de „protestant”. Fiecare dintre denominaţiunile neoprotestante (cu mici excepţii) are convingerea că deţine exclusiv dreapta-înţelegere a Bibliei, şi deşi toate se contrazic în această privinţă, cad totuşi de acord în general asupra modului de interpretare a Bibliei: individual și în afara Tradiţiei Bisericii. Dacă cineva ajunge să pătrundă această credinţă, să înțeleagă de ce este greşită şi felul în care se cuvine să ne apropiem de Scripturi, atunci poate aborda cu înţelegere orice protestant indiferent de denominațiunea sa. Chiar şi secte divergente precum Baptiştii şi Martorii lui Iehova nu sunt de fapt într-atât de diverse cum par din afară, odată ce ai înţeles aspectul esenţial. Dacă vei avea vreodată ocazia să asişti la o dispută cu privire la Biblie între un Baptist şi un Martor al lui Iehova, vei observa că ambii nu fac decât să citeze diferite versete biblice, dându-şi astfel replica unul altuia. Dacă sunt deopotrivă de înzestraţi intelectual, nici unul din ei nu va ajunge nicăieri cu argumentaţia, pentru că în mod esenţial, ambii sunt de acord în privinţa abordării textului biblic, şi tocmai pentru că nici unul dintre ei nu pune în discuţie această idee comună de bază, nu pot înţelege că însăşi modul lor comun de abordare al textului biblic este problema. Aceasta este inima acestei Hidre a ereziilor: străpunge-i pieptul, toată mulţimea de capete vor cădea deodată la pământ, neînsufleţite.

De ce Sola Scriptura?

Dacă vrem să înţelegem felul în care gândesc protestanţii, va trebui mai întâi de toate să ştim de ce cred ceea ce cred. De fapt, dacă e să ne punem în locul primilor reformatori, cum ar fi Martin Luther, nu putem să nu apreciem într-o oarecare măsură raţiunile din care aceştia s-au ridicat în apărarea doctrinei Sola Scriptura (sau “doar Scriptura”). Dacă te gândeşti la corupţia din sânul Bisericii Romano-Catolice de la acea vreme, la învăţăturile depravate pe care le promova şi la interpretarea pervertită a tradiţiei pe care o folosea în apărarea ei – dincolo de faptul că timp de secole întregi, Apusul a pierdut orice contact real cu moştenirea ortodoxă a Bisericii – e greu să-ţi închipui că Luther ar fi putut avea rezultate mai bune. Cum ar fi putut Luther să aducă în sprijinul său Tradiţia pentru a combate abuzurile, în condiţiile în care Tradiţia (idee cultivată în tot Apusul Romano-Catolic) era identificată cu instituţia papalităţii care era responsabilă de toate abuzurile? Luther nutrea credinţa că Tradiţia era cea care greşise, şi dacă Biserica trebuia reformată, el trebuia să o facă tocmai prin întărirea Scripturilor. Cu toate acestea, Luther nu a urmărit nici o clipă ca astfel să înlăture Tradiţia, și nu a folosit niciodată cuvântul Sola în privința Scripturii la modul absolut – ceea ce a voit cu adevărat a fost să îndepărteze, cu ajutorul Scripturii, toate acele părţi stricate din „tradiţia” romano-catolică. Din păcate, retorica sa s-a ridicat cu mult deasupra propriilor acţiuni, iar reformatorii radicali de mai târziu au urmărit conceptul Sola Scriptura până la concluziile sale logice.

 

Partea a doua: Probleme ale doctrinei Sola Scriptura

 

A. Sola Scriptura este o doctrină fundamentată pe premise eronate

O premisă este ceva în care credem de la bun început, de obicei chiar la modul inconştient. Atâta vreme cât o premisă este validă, totul e bine şi frumos; o supoziţie falsă, însă, nu poate conduce decât la concluzii falsă. Ar fi de dorit ca atunci când cineva a pornit de la o asemenea supoziţie inconştientă şi i s-a demonstrat că teza sa nu este validă, să se întrebe într-un sfârşit unde a greşit. Protestanţii care sunt sincer dispuşi să evalueze starea actuală a lumii protestante ar trebui să se întrebe în sinea lor următorul lucru: dacă Protestantismul şi temeiul său doctrinar, Sola Scriptura, sunt de la Dumnezeu, de ce s-a ajuns totuşi în ziua de astăzi la peste douăzeci de mii de diferite grupări ce nu pot cădea de acord în privinţa unor aspecte esenţiale ale Bibliei, nici măcar asupra semnificaţiei numelui de Creştin?

Cum e posibil (dacă Biblia este de ajuns, în afara Sfintei Tradiţii) ca un Baptist, un Martor al lui Iehova, un Harismatic şi un Metodist să susţină toţi că ei cred în ceea ce spune Biblia şi, totuşi, nici măcar doi dintre aceştia să nu fie de acord cu privire la ceea ce scrie în Biblie? În mod evident, situaţia de faţă vădeşte faptul că protestanţii înşişi nu pot decât să admită că ceva este putred la mijloc. Din nefericire, majoritatea protestanţilor aleg să găsească în aproape orice o justificare a stării de fapt – orice, numai ceea ce stă la rădăcina problemei, nu. Ideea de Sola Scriptura este fundamentală într-o aşa mare măsură pentru Protestantism încât a o pune la îndoială este totuna cu a te îndoi de Dumnezeu. Dar, după cum Domnul nostru a spus, “tot pomul bun, roade bune face, iar pomul rău, roade rele face” (Matei 7, 17). Dacă judecăm Sola Scriptura după roadele sale atunci nu ne mai rămâne altceva de spus decât că acest pom trebuie “tăiat şi aruncat în foc” (Matei 7, 19).

 

Prima teză falsă: Biblia ne-a fost lăsată ca temei absolut în materie de credinţă, evlavie şi slăvire

a) Ne învaţă oare Scriptura că este “cu totul îndestulătoare” în ea însăși ?

Cea mai flagrantă premisă pe care se sprijină doctrina Sola Scriptura este aceea că Biblia cuprinde în sine tot ceea ce este trebuincios unei vieţuiri creştine, tot ceea ce ar fi de folos în dreapta credinţă, lucrare duhovnicească, evlavie şi slăvire a lui Dumnezeu. Locul scripturistic care vine de obicei citat în sprijinul acestei idei este următorul: “căci din pruncie sfinţitele scripturi ştii, care pot să te înţelepţească spre mântuire prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată, şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate; ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun desăvârşit” (II Timotei 3, 15-17).

Cei care se folosesc de acest pasaj în pledoaria lor pentru Sola Scriptura pretind că aceste versete ne învaţă “desăvârşita prisosinţă” a Scripturii – căci, „dacă Sfintele Scripturi ne pot face cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu… atunci, cu adevărat, nu mai este nevoie de tradiţie pentru a dobândi plinătatea şi desăvârşirea”.[1] Dar, la urma urmelor, ce spune acest pasaj?

Pentru început, ar trebui să ne întrebăm despre ce anume vorbeşte Sfântul Apostol Pavel atunci când pomeneşte de Scripturile pe care Timotei le cunoaşte încă din pruncie. Continue reading

Posted in Uncategorized | Tagged | 4 Comments

Nu mai suntem in evul mediu…..

ImageImageImageImageImageImageImageImage

Posted in Uncategorized | 1 Comment

“Parintele Tadei de la Vitovnita_Rugaciunea Lui Iisus. Smerenia. Blandetea. Pacea.”

Video | Posted on by | Leave a comment

Rugaciunea facuta in comun cu ereticii (comentariu)

De mult timp in cadrul Bisericii Ortodoxe are loc un eveniment tragic, anume rugaciunile facute in comun cu heterodocsii. Acestea sunt un prilej de sminteala pentru unii, acte inofensive pentru altii, sau chiar manifestari de dragoste crestina pentru anumiti oameni. Insa desi ele au fost acceptate de multi clerici ecumenisti, totusi acestia interpreteaza gresit scopul canoanelor date impotriva rugaciunii in comun cu ereticii, raportand totul la nivelul lor de traire si nu la teologia mistica a parintilor . Interzicerea rugaciunilor facute in comun cu ereticii, nu a reprezentat o restrictie data pentru a-i separa pe credinciosii nestiutori ai vremurilor respective, de unii eretici iscoditori in credinta. Rugaciunea in comun cu ereticii cuprinde implicatie mistica, nu e sinonima cu un simplu dialog, aceasta neperturband doar starea launtrica a credinciosului, ci intregul spatiu eclezial. Actul eclezial al rugaciunii de obste, facuta impreuna, este un act care cuprinde impropriere, conglasuire si in final adancirea filiatiei Hristice la nivel personal.Noi crestinii fiind madulare reale ale trupului Inviat si pnevmatizat al Lui Hristos devenim una in Hristos si cu Hristos. Hristos nu este doar un deus abscontis, ci o realitate ad intra a mea, iar eu sunt ad intra trupului sau. Prin aceasta unire teantrica, ceea ce e interior trupului Sau, adica intreaga comunitate crestina, devine astfel interioara si persoanei mele intr-un mod foarte intim.Avand nousul(mintea) dupa chipul Lui Dumnezeu,omul are si capacitatea de a intra in relatie si a experia si energiile personale ale celorlalti, chiar daca nu este legat teandric cu acestia, astfel actul doxologic al rugaciunii comune implica automat si relatia launtrica cu ceea ce este si transmite persoana de langa mine, prin energiile sale proprii. De altfel aceasta este un lucru banal si arhicunoscut, fiecare poate simtii unele lucruri la anumiti oameni care transmit ceva mai accentuat…fie o senzatie de pace la unii, la altii de tristete, la altii de manie s.a, in functie de identitate fiintiala a acestora.Crestinii ortodocsi fiind botezati , aflandu-se in trupul Lui Hristos si Hristos in sinele lor, mai ales in adancul inimii lor, cum accentueaza parintii neptici, experiaza in momentul rugaciunii personale harul oarecum din adancul lor, nu din exterior.In timpul actului doxologic energiile personale ale crestinului sunt ascunse oarecum de lucrarea Hristica care are loc in acel moment, din el revarsandu-se harul dupa marimea sa, oricat de mica ar fi.”Dialogul” crestinului din cadrul rugaciunii, devine astfel un dialog complet Hristic, crestinul intra in relatie cu Hristosul din cadrul eclezial, energiile personale ale crestinilor fiind inabusite de un dialog al energiilor necreate.Eu nu mai sunt doar in relatie cu tine ca persoana, ci sunt in relatie si cu Hristosul din interiorul tau primit la botez, iar tu esti in relatie cu Hristosul din interiorul meu primit la botez.Hristos este contemplat personal doar in si prin intreg cadrul comunitar, comuniunea Hristica a rugaciunii fiind una ecleziala.Astfel simtirea energiile personale este inlocuita peste tot in spatiul crestin in timpul rugaciunii comune, cu simtirea reala a lui Hristos, care este prezent “acelasi”, in toata comunitatea crestina.Rugaciunea facuta de crestini in comun cu ereticii, nu poate insemna decat interpunerea energiilor personale ale acestora(ereticilor), in actul comuniunii si experierii Hristice, din moment ce acestia nu sunt botezati in Biserica, nu fac parte din trupul Lui Hristos si prin urmare inca nu lucreaza Hristos si harul Sau din interiorul lor, in timpul rugaciunii.Astfel de rugaciuni nu reprezinta decat o desacralizare grosolana a actului doxologic, o “mistica” bolnava care scoate din centru prezenta lui Hristos din acel moment si perturba launtric sinele adunat in linistea si bucuria experierii doar a Lui Hristos.Lucrurile respective nu au insa legatura cu marimea duhovniceasca a crestinilor ortodocsi, sau cu faptul ca toti ereticii ar avea cumva o viata stricata, ci pur si simplu asta e o consecinta a unirii cu Hristos prin sfantul Botez in crestinism, infierea in Biserica, adica in trupul Sau pnevmatizat, asadar multele voci heterodoxe sau ecumeniste radicale care critica si contesta canoanele parintilor si lipsa lor de dragoste o fac doar pentru a papagalisii ceva.Prin urmare inainte de a contesta importanta si actualitatea unor astfel de canoane ar fi bine ca macar sa ajungem si noi la un sfert din sensibilitatea si trairea duhovniceasca a parintilor.

Posted in Uncategorized | 6 Comments

In Romania au scuipat pe propriul neam…in Thailanda politia s-a alaturat protestatarilor.

http://saccsiv.wordpress.com/2013/12/06/video-se-poate-si-asa-politia-din-thailanda-se-alatura-protestatarilor/

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Hristos este eclezial.

   Singurul Hristos adevarat este cel eclezial, restul sunt idoli si Hristosi mincinosi. Hristos nu este o persoana care sta in cer sau un simplu personaj istoric, Hristos si-a legat lucrarea de persoana. Hristos este prezent prin trupul sau pnevmatizat si energiile sale necreate in tainele Bisericii, El fiind subiectul cat si savarsitorul, este prezent in preoti credinciosii si in celalalte lucrari, s.a . Hristos nu a venit sa aduca o jertfa sangeroasa care sa multumeasca un Dumnezeu barbar crud si insetat de sange si razbunare prin care sa rascumpere pe oameni, ci Hristos a venit sa arate ca Dumnezeu e dragoste, salvarea omului insemnand tocmai comuniune de dragoste cu Treimea. Hristos s-a intrupat ca omul sa devina dumnezeu, Hristos a venit pentru comuniune asumare si unire in si cu persoana Sa mai ales a lucrarilor sale si a comunitatii sale, Hristos a venit “ca toti sa fie una” cu El si prin El.

Orice atac asupra eclezialitatii devine un atac asupra persoanei lui Hristos care si-a asumat eclezialitatea in aceasta unire mistica, orice atac asupra tainelor Bisericii a clerului a invataturilor din cadrul ei s.a este un atac direct impotriva Lui Hristos real. Astfel doar cel care crede in Hristosul eclezial crede in Hristos, restul fiind Hristosi mincinosi.

Posted in Uncategorized | 3 Comments

LISTA RUSINII

Numele Celor care au votat pentru retragerea titlului de cetatean de onoare al orasului Targu Ocna acordat Sfantului Valeriu Gafencu.

PRIMAR : .Stefan Silochi
VICEPRIMAR : .David Maricel

NUŢU COSTACHE – PSD

GROZAVU IOAN- PSD

BARNA LILIANA – PSD

DRÃGÃNUŢÃ NECULAI – PSD

ISAIC RÃDUCU GEORGE – PSD

BUCUR AUREL – PSD

AGHINEA LUMINIŢA – PSD

DÃNILÃ FLORIN – PP-DD

ADAM BENONE VALERIU – PP-DD

PÃSCÃLIN VALENTIN – PP-DD

PANTIRU CRISTINEL – PP-DD

IVANOF FLOAREA – PDL

ILIE IONEL – PDL

RUSU MIHAI – PDL

ANTOHE CRISTIAN – PNL

BIRI DANIELA TEODORA – PNL

DAVID MARICEL – PNL

Posted in Uncategorized | 20 Comments

Sfantul Siluan Athonitul – diverse

Posted in Uncategorized | 2 Comments

De ce conteaza corectitutdinea teologica pentru noi

Multi poate va intrebati de ce noi ca si crestini punem accent pe corectitudinea teologica, de ce e important sa credem doar intr-un fel si sa respingem o credinta care totusi face apel la Hristos si Treime, dar crede teologic in intregime in alt fel. Sigur aici este vorba de un subiect metafizic destul de amplu, legatura dintre traire si cunoastere, insa nu-i nevoie sa intram asa adanc in problema ca sa intelegem logic lucrurile.

Cu totii ca si crestini stim ca Dumnezeu este absolutul ,perfectiunea autentica, si cu totii cel putin pretindem ca-L iubim pe Dumnezeu, sau macar incercam. Cineva care iubeste o persoana o respecta, se sacrifica pentru ea si niciodata nu incearca sa o injoseasca sau sa o micsoreze pe aceasta.Daca noi ca si crestini consideram ca invatatura noastra despre Dumnezeu in sine si lucrarile Sale, este corecta, atunci aceasta nu poate fi decat absoluta, deoarece Dumnezeu in sine nu poate fi decat absolutul si perfectiunea ,iar lucrarile sale de asemenea nu pot fi decat absolute si perfecte .Fireste ca ideal ar fi nu doar sa consideram, ci sa si experimentam, sa le cunoastem pe aceastea in mod intim si direct la nivel personal, prin traire, prin ajungerea la iluminare si unirea cu Dumnezeu in imananenta Sa, dar aceasta nu schimba foarte mult datele problemei.

Crezand ca invatatura noastra despre Dumnezeu si lucrarile sale este corecta, inseamna sa credem ca prin aceasta Dumnezeu este prezentat in mod real asa cum este El, fiind prin urmare prezentat in cel mai autentic perfect si absolut mod posibil. Asadar eu cand afirm spre ex unirea ipostatica a firilor, sau lucrarea prin energiile necreate, sau nasterea Lui Hristos din Fecioara s.a, eu cred ca afirm armonia absoluta, perfectiuna absoluta a realitatii si lucrarii Dumnezeiesti, iar orice alta invatatura care e opusa acestora micsoreaza si injoseste perfectiunea absoluta. Infinitul,absolutul este unul singur, nu pot exista mai multe , daca sustin ca exista un perfect absolut care e diferit de al meu , atunci inseamna ca eu nu am sustinut un perfect absolut, ci un lucru imperfect ,nedeplin, care a fost egalat tocmai din pricina faptului ca nu a fost absolut si a putut exista si altceva asemenea lui. Caracterele Lui Dumnezeu si lucrarile sale reprezinta un “conglomerat” desfasurat intr-o armonie si perfectiune absoluta.

O afirmatie opusa invataturii de credinta, prin urmare, nu poate insemna decat un atac direct asupra Lui Dumnezeu daca invatatura respectiva este corecta. Daca cineva spre ex spune ca o iubeste pe mama sa nu poate accepta ca altcineva sa o micsoreze pe aceasta, nu poate accepta sa spuna ca aceasta are un defect fizic sau intelectual daca nu este adevarat lucrul respectiv, acest fapt neputand fi decat o injosire a ei Inclusiv faptul de a nu sti nu este o scuza din moment ce afirmi ca crezi, daca eu cred spre ex si sunt de parere ca ;daca il voi lasa pe copilul meu intr-un anumit loc, sau sa faca un anumit lucru, este un pericol pentru el, atunci automat ca imi voi directiona deciziile si actiunile in functie de aceasta si ii voi interzice sa se duca in acel loc periculos sau sa faca acel lucru periculos, cine va spune ca face contrariul inseamna ca nu crede cu adevarat aceasta in sinea lui, sau ca nu-l iubeste pe acesta. Prin urmare, acceptarea, sau indiferenta, fata de o invatatura gresita teologica, e sinonima cu necredinta in propriile invataturi, sau cu indiferenta si lipsa dragostei fata de Dumnezeu.

In ortodoxie sutinem anularea completa a profanului si inlocuirea acestuia cu sacrul, prin Intruparea Mantuitorului Hristos, pentru ca omul se uneste cu Dumnezeu si Dumnezeu-omul cu oamenii, cat si prin energiile necreate ale Lui Dumnezeu care sunt prezente in creatie. Ideea unui Deus -abscontis absolut este suprimata de un Dumnezeu teandric, personal, care se uneste cu omul in imanenta Sa si se face cunoscut acestuia tot la scara imanenta.Ca si crestini ortodocsi nu putem vorbi despre un simplu concept, o speculatie, ci de un Dumnezeu real care se face cunoscut in imanenta prin experiere la nivel personal si in cadrul ecclesial unui om facut dupa chipul Sau ,care este posesorul unei sacralitati si potrentialitati divine. Cunoasterea persoanei iubite este opera specifica relationarii, a comuniunii, cel ce iubeste automat se daruieste si se arata ,nu se ascunde, se uneste si se identifica cu cel iubit in cel mai intim si teandric mod posibil, doar un Dumnezeu rece si ascuns care nu este in comuniune si nu-si iubeste creatia nu se face cunoscut acesteia. Astfel oricine sustine imposibilitatea cunoasterii Dumnezeiesti, sustine automat un Dumneu rece si neiubitor care nu e in comuniune directa cu oamenii, si oricine sustine neimportanta marturisirii corecte a invataturii arata o indiferenta si o lipsa de dragoste fata de Dumnezeu, dupa cum am vazut adineauri.

Posted in Uncategorized | 111 Comments