Mihai Eminescu, primul legionar

“BISERICA ORTODOXA ESTE MAICA SPIRITUALA A POPORULUI ROMAN” (M. Eminescu)

Fragmente din scrierile sale

“Biserica Ortodoxa este maica spirituala a poporului roman”

“Biserica ortodoxa a Rasaritului a luat la romani o forma deosebita de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasa, ci totodata nationala.”

„Şi religia umanităţii consistă tocmai în recunoaşterea existenţei unui principiu moral în istorie. Şi n-a reprezentat Mitropolia Sucevei un principiu moral? N-a fost ea aceea care a dat razimul evanghelic populaţiilor aservite din Polonia; n-a fost ea care a apărat intactă creştinătatea faţă de agresiunea mahomedană; n-a fost ea aceea care-n persoana lui Varlaam Mitropolitul au făcut ca Duhul Sfânt să vorbească în limba neamului românesc, să redaie în graiul de miere al coborâtorilor al armiilor romane Sfânta Scriptură şi preceptele Blândului Nazarinean? N-a fost ea care s-a ridicat cu putere contra naţionalizării, iudaizării Bisericii creştine prin Luther şi Calvin?
Patriarhii şi mitropoliţii au tăcut faţă de propăşirea repede a reformaţiei şi dezbinării; Mitropolia Moldovei şi Sucevei au ridicat glasul contra lui Luther şi au arătat totodată că reforma era în sine de prisos”

“Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii”
….
“Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.”(Fragmente din Doina)

“S’adună francmasonii, şi fiii periciunii
Işi strânge corifeii* şi secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ş’a minciunii
Calomniei*, vânzării*, făţarnică grimasă (70)
Alăturea cu crucea*, cu moaştele din templu
De uri* şi infamie* sunt stâlpi şi [sunt] exemplu
Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche
Bordel dă conştiinţe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul* (75)
Hidoasele fiinţe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve ‘ndelungate
In curte, ‘n tâmple*, trepte* şi treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce ‘n cap* cloceşte acolo sămânţa lui de ură ”

„Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.

Mult-iubitul şi prea-pătimitul meu neam românesc,

„Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. „Rasa istorică formatoare a acestei ţări este „acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la [anul] 1200 şi până la [anul] 1700”. „Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”.

„Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (garanţia legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaşşi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”.

„Peste noapte şi prin surprindere”, „am admis legiuiri străine”, „legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau(;) Galiţia?”… „Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”.

„E într-adevăr ciudat (simptomatic n. n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru şi a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viaţa statului. Nici [nu] e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia [cu] cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casăşi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege” şi nu-l va înţelege niciodată. „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” „Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”.

„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (nici nu reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse”.

Astfel, „teoria de om şi om, o teorie curat filantropicăşi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.

Urmare aplicării ei vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncăşi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.

Urmare ei, „capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”… „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”… „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”… „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”… „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

Şi, întrucât, „se-înţelege [de la sine] că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, „păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, „organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele „este foarte micăşi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât [pe] o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa­numitele sale principii”.

„Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi, un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem puţine de adaos (de adăugat n.n.). Trăind din politicăşi prin politică, şi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga existenţa, el e capabil de-a falsifica totul: şi liste electorale, şi alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă, şi literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil şi ambiţios, îmbrăcând toate formele posibile: miniştri, financiari, întreprinzători de lucrări publice, deputaţi (parlamentari n.n.), administratori, membri la primărie, soldaţi, actori, totul în fine… Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fărăştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e România, şi care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură naţională sau civilizaţie adevărată”. „Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor aflate la cârma ţării n.n.)”… „Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice”. Şi-aceasta, în timp ce „patru din cinci părţi ale poporului nostru, nu iau parte la viaţa publică, ale cărei sarcini le poartă, însă, mai greu decât oricine altul”, iar „miile de funcţii administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse în mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile”.

„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic”.

„Există două naţiuni deosebite (distincte n.n.) în această ţară: una stoarsăşi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de” miljocitori (spoliatori n.n.)… „Averea se urcă (creşte n.n.) numai în oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea străină. Nu se intervertesc factorii ecuaţiunii sociale, ci devin cu totul alţii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui”…„Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi -veneticii care-au obţinut cetăţenia română n.n. -de ieri-alaltăieri”, iar autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă”.

„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”… „Cârciumile sunt localuri de îndobitocire şi de prostituţie sufletească”… Mai mult, „a fost natural ca, în urma acestei extenuaţiuni de putere, multe rele endemice, şi altele de caracter endemic, să se iveascăşi să decimeze populaţiile. Astfel, rasa română scade şi străinii sporesc. Numărul infirmilor la recrutaţie a crescut an de an, ţara a fost bântuită de pelagră, de intoxicaţiune palustră, de anghină, vărsat, toate astea în urma influenţei pernicioase ce o exercită asupra sănătăţii mlaştinile, locuinţele insalubre şi neaerate, hrana neîndestulătoare şi munca excesivă”, „sărăcia şi urmările ei morale -adică asupra moralului precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie”… „Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei”… „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncăşi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari”… „Clasa de mijloc a devenit un adevărat proletariat de postulanţi care primejduieşte existenţa ţării; şi în care guvernele străine, care au interese în Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la dispoziţia lor”.

„Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de alţii, ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie se numeşte arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensaţie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie”… Astfel, „trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos”, „că fiecărui drept îi corespunde o datorie” şi că „secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului… „Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că «progresul» nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar”.

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”, căci „demagogii neştiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturor şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului. Ei se întemeiază pe nevoile – din nefericire veşnice – şi pe lesnea crezare a mulţimii; şi, fiindcă, în genere, sunt înzestraţi în loc de minte cu vicleşug numai, stăpânirea lor înseamnă domnia brutalităţii, a viciilor şi a uşurinţei”…„Meşteşugul absolutismului demagogic constă în regula(;) de a păstra aparenţele, dar de-a călca cuprinsul, de-a păzi litera, dar de-a ocoli spiritul Constituţiei”… „De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism”…„În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. Când ştie cineva că toată civilizaţia şi cultura omenească e neapărat (e, din păcate, n.n.) mărginită la cercurile acelea care au îndestul timp şi destulă neatârnare pentru a le învăţa şi pricepe, când ştie că nimicind capul unui învăţat ai nimicit învăţătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de sute de ani, când ştie apoi că nulitatea demagogică nu suferă nici un merit adevărat lângă sine şi că, ea şi cu semenii ei, voieşte a fi tot, atuncea vede lesne că radicalismul şi demagogia, sub scutul sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos”… „Cum se-aseamănă demagogia pretutindenea! Pe când statele liberale (statele netotalitare n.n.) în care nu domneşte platitudinea uliţei se diversifică după geniul lor naţional, după instinctele înnăscute, ajungând, pe rând, unul la glorie militară, altul la înflorire în ştiinţe şi arte, un al treilea la dominaţiunea mărilor prin comerţşi industrie; demagogia, stearpă ca idee, improductivă, lipsită de simţ istoric, ameninţă a aduce, pânăşi statele cele mai fericite prin inteligenţa şi iubirea de muncă a poporului lor, la o platitudine, la o vânătoare de posturi, o meschinărie personală care ascunde în sine decadenţa şi descompunerea”.

„Eşti «patriot» de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă rece”… „Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală (votul universal n.n.), în ţarăşi în Parlament, nu mai e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat”… „Sistemul demagogic, care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societăţii de exploataţie”, „mănâncă venitul ţării, mănâncă pe datorie pâinea a trei generaţiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine va fi mizerie. Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce finanţele României nu vor fi, curând, decât, o gaură mare”. Iar „poporul, mânat la alegeri de baioneta civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a distinge alb de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nici o realitate îndărătul lor, e pe punctul de a-şi pierde pânăşi limba şi bunul simţ, vestit odinioară”… „Toate puterile sufleteşti ale generaţiunii sunt absorbite de lupte de partide şi, la rândul lor, toate partidele nu sunt decât de amploaiaţi, după chiverniseală (foloase necuvenite n.n.) e deviza tuturor partidelor, a tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice – căci, la urma urmelor, fiecare e în stare să moară pentru stindard şi pentru…chiverniseală”…Căci, „poate să fie un partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice? Mulţimea asta de oameni fără învăţătură, care şi-a făcut din politică o speculă, poate ea să trateze negoţul ei cu fraze, altfel decât oricare precupeţ?”

„Pentru cel ce înţelege, un ţânţar sună ca o trâmbiţă, iar pentru cel ce nu înţelege, tobele şi surlele sunt în zadar; şi, în orice caz, lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”… „Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce turbură societatea, de elementele ce impiedică redobândirea echilibrului pierdut, şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă: Dintr­un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi”; „atât trebuinţele statului cât şi ale particularilor – ale plebei de sus cum zicem noi – sunt cu mult mai mari decât veniturile lor; balanţa comercială – fără importanţă pentru o ţară industrială, dar importantă pentru una agricolă – ne este defavorabilă”.

„Tinereţea unei rase nu atârnă de secolii pe care i-a trăit pe Pământ. Orice popor care n-a ajuns, încă, la o deplină dezvoltare, care n-a trecut încă prin corupţia şi mizeriile ce le aduce cu sine o civilizaţie înaltă, dar în decadenţă, e un popor tânăr. La popoarele tinere se va constata un fel de identitate organică: craniile sunt cu totul asemănătoare în privinţa formaţiunii şi mărimii, statura este cam aceeaşi, precum un stejar nu este decât reproducţiunea unui alt stejar. Din această asemănare de formaţiune rezultă o mare asemănare de aptitudini şi înclinări, care se manifestă în caracterul unitar al naţionalităţii. Din asemănarea de aptitudini rezultă o extremă putere şi energie vitală a colectivităţii. În acest stadiu de dezvoltare, al nediversificării, omul face atât de mult parte din totalitate, încât nu el, ci abia totalitatea formează un singur individ. O încrucişare cu o altă rasă, asemenea tânără, dă un rezultat nou, în care aptitudinile amundurora se împreună într-o formă nouă, vitală. Amestecul, însă, dintre o rasă îmbătrânităşi una tânără dă aceleaşi rezultate pe care le dă căsătoria între moşnegi şi femei tinere: copii închirciţi, mărginiţi, predispuşi spre morbiditate. Iar ceea ce este fizic adevărat e [şi] intelectual şi moraliceşte adevărat. Spiritele sunt morbide: de-acolo substituţia a orice activitate intelectuală adevărată prin viclenie, tertip şi minciună”.

„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit [şi a putut] să stea alături (să aibă aceleaşi drepturi n.n.) cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţarăşi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire moralăşi în privire materială”… „Străini superpuşi fără nici un cuvânt (superpuşi ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţarăşi popor”, de-„am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie”… „Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacăţine la demnitatea şi la onoarea lui”… „Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât”.

„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ (România n.n.), care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine”.

„Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin”.

„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”.

„Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. „Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată”.

„Voim şi sperăm o reacţie socialăşi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» subliniaţi (marcanţi n.n.) la o muncă onestă dar grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate”.

„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulitaţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna”.

„Administraţiunea unei ţări formează un tot nedivizibil; diferitele ei ramure fac parte din aceeaşi sistemăşi sunt neapărate una alteia, tocmai după cum o bucată a unei maşine este neapărată fiecăreia dintre celelate şi mecanismului întreg. Când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte suferă”… „A administra înseamnă a privi bunăstarea populaţiunii ca pe un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii tale. Să gândeşti pentru cel ce nu gândeşte, să pui în cumpănă dările, să le deschizi oamenilor ochii”.

„Sperăm că Providenţa ne va scuti de-a revedea, în viitoarele Adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror pecete e o neştearsă, înrădăcinată banalitate; sperăm că alegătorii îşi vor fi deschis ochii şi nu vor mai trimite în Adunări naturi despre care nimeni în lume nu poate şti cu ce trăiesc de pe o zi pe alta, nici palavragii care pierd vremea Adunărilor cu discursuri nesărate, dezgustătoare prin lipsa lor de cel mai comun bun simţ”… „Trebuie odată ca poporul românesc să-nţeleagă cum că, totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere (muncită, în mod cinstit, de către el însuşi n.n.), fie razimul moral al unei mari inteligenţe sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneşte [drept] când face legi, judecă cu precauţiune (cu nepărtinire n.n.) şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi numai pentru a se hrăni din buget”.

„Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine”… „Legile(;) ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol(;)”.

„Toate dispoziţiile câte ating viaţa juridicăşi economică a naţiei trebuie să rezulte, înainte de toate, din suprema lege a conservării naţionalităţii, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul cu care Apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene”.

„Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii”… „Prin legi practice trebuie să [li] se creeze oamenilor condiţiile unei munci cu spor şi putere de înflorire”.

„Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ (de-a combate n.n.) neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor”, căci „e clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice”; precum şi că „sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadenţei economice”.

Iar întrucât, „nicicând, un sistem de guvernământ demagogic, bazat pe instinctele rele ale unei plebe de parveniţi, de dorinţa lor de câştig, de alergarea lor după funcţii şi onoruri, pe excluderea meritului, nu se va putea împăca cu sistemul contrariu, al unei organizări bazate pe armonia intereselor claselor pozitive ale societăţii, pe înaintarea lină, dar sigură, a meritului, pe dezvoltarea normalăşi gradată”: „dorim să avem un guvern serios şi o Cameră serioasă, oricare ar fi elementele din care ar fi compuse”… „Pentru înaintarea în viaţa politică să se ceară sau o mare inteligenţă sau un mare caracter”, „căci putrejunea moravurilor private, produsă prin declasarea generală, îşi are reversul în putrejunea şi libertinajul moravurilor publice; şi într-o ţară de oameni declasaţi, moraliceşte căzuţi, statul nu poate fi decât icoana lor: el nu va fi un sanctuar, ci un lenociniu”.

„Ceea ce se pretinde, de la o profesie de credinţe politice (de la cei care fac politică militantă n.n) este, desigur, cu precădere, ca ea să corespundă cu simţămintele şi aspiraţiile politice ale ţării şi să fie adaptată instituţiunilor ei. Căci, un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun simţ, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă atât în lumea fizică, cât şi în cea morală, întâmplarea nu este nimic altceva decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel, aspiraţiunile şi sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nu se poate nici tăgădui, nici înlătura”… „Pentru a conduce un popor şi economia lui, trebuie o judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul dorit; şi, oricare ar fi scopurile urmărite de clasa cultă (de clasa conducătoare în stat n.n.) a unui (a oricărui n.n.) popor, ele sunt rele şi de nimic dacă nu echivalează (dacă nu sunt cel puţin echivalente n.n.) cu sacrificiile aduse pentru realizarea lor”.

„Nici s-a născut omul acela, nici se va naşte vreodată, care să afle un sistem de guvernământ absolut (completamente n.n.) bun, în stare să mulţumească pe toată lumea. Precum fiecare om are umbra sa şi defectele inerente calităţilor sale, tot astfel, fiece sistem politic are defectele acelea care sunt în mod fatal legate de calităţile sale. Arta omului de stat constă în aptitudinea de-a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol, sau de un secol (să-şi cristalizeze programe de guvernare realiste şi, totodată, pe termen lung n.n.)”. Pentru a i se facilita îndeplinirea acestei misiuni, „ideal ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi (dacă îşi îndeplineşte insuficient de riguros datoria n.n.) să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul elementului de fermentaţie străin”.

Deşi bugetul trebuie degrevat, cât mai mult, de povara susţinerii aparatului funcţionăresc hipertrofiat, „avem opinia că, la prima vedere şi pe dibuite e greu, de nu chiar imposibil, a deosebi sinecurile de posturile care îndeplinesc un serviciu real. Iluzia că cutări posturi ar fi de prisos se naşte din împrejurarea că oamenii însărcinaţi cu ele nu pricep nimic din ceea ce au să facă… Oare dacă subprefecţii ar şti a administra, ar fi ei de prisos? Căci administraţia cere cunoştinţe speciale de economie naţională, finanţe şi statistică, pe lângă cunoştinţa legilor ţării. Dar un subprefect care nu ştie importanţa unei date statistice: nu ştie să distingă o dare comunală ruinătoare de una productivă, nici o şosea de utilitate secundară de una de absolută trebuinţă – un subprefect care iroseşte în lucruri de prisos puterile vii ale poporului e de-a dreptul stricăcios”.

„La comunăşi la judeţ n-ar trebui să fie vorba de alegeri cu caracter politic. Din amestecul spiritului politic în aceste alegeri, unde cestiunea nu-i decât de o bună administraţie şi gospodărire, rezultă că atâtea conştiinţe problematice, atâtea persoane uşurele şi incapabile sunt chemate a administra interese de milioane, a face şi a întrebuinţa împrumuturi pe socoteala contribuabililor, sporindu-le necontenit sarcinile deja destul de grele, şi a nu da acestor contribuabili, în schimbul sarcinilor, decât neglijenţă, insalubritate publică, lucrări de cârpeală sporadică în stradele din centru şi, din când în când, şi oarecari vexaţiuni. Este oare vorba când se fac alegeri comunale să se afirme principii politice, mai ales la noi în ţară, unde avem atâta lipsă de simţ pozitiv, de însuşiri utile, de inteligenţă şi onestitate administrativă? Între un primar inteligent, harnic şi onest şi un găgăuţă ori un claqueur politic cuvintele de coterie trebuie să determine preferinţa alegătorilor contribuabili? Noi ştim căşcoala ai cărei adepţi sunt astăzi la putere răspunde afirmativ la aceste întrebări. Pentru aceşti onorabili nu este nimic mai important decât căpătuirea înregimentaţilor partidului. La judeţşi la comună sunt bani, gheşefturi şi putere; unde sunt toate acestea trebuie să fie date pe mâna «patrioţilor», cu al căror concurs se votează bugetele generale ale statului şi două-trei proiecte de legi organice într-o singură noapte sau un mare gheşeft, ca răscumpărarea Cernavodă-Chiustenge, într-un ceas. Interesele comunei însă, bine înţelese, trebui să importe (să intereseze n.n.) pe aceia care, nu din prisosul, ci din strictul lor necesar, contribuie la casa comunală (la bugetul local n.n.). Recomandăm prin urmare, cu tot din-adinsul, tuturor alegătorilor să meargă la alegerile comunale şi, cumpănindu-şi bine votul, să aleagă dintre candidaţi nu pe aceia ce nu li se prezintă cu alte titluri decât că stau la umbra bairacului liberal-naţional, ci pe aceia care le prezintă garanţii de capacitate şi onestitate administrativă”.

„Dacă alegătorii nu se vor lăsa înecaţi de fraze patriotico­reversibile (de fraze simulat patriotice n.n.) şi nu vor avea în vedere abstracţiuni gazetăreşti, atunci ţara va merge bine”. Şi, întrucât, „demosul este, adeseori, un suveran nestatornic, inesperient, lesne crezător; preocupaţiuni zilnice şi absorbirea vieţii lui într-un veşnic prezent, negândirea lui nici la trecut, nici la viitor, lesniciunea de a-i distrage atenţia prin serbări publice, prin întreprinderi hazardate, prin expediente factice, îl fac, adesea, impropriu de a gândi mai adânc asupra unei cestiuni de interes public, îl fac accesibil pentru fraza mare şi surd pentru adevăr; e bine ca ochi sobri, care disting măreţia înscenării de însuşi fondul piesei ce se joacă, să îi atragă atenţia asupra acestuia din urmă, pe când simţurile lui sunt uimite de partea decorativă a vieţii publice”: iată rolul unei clase de mijloc culte, prospere şi naţionale, care l-ar face să înţeleagă că „fără muncăşi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug (de nici o activitate n.n.) dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strâns, de pretutindeni, grăunţele din care ea se hrăneşte”.

Iar politicienii, la rândul lor, să „capete convingerea că statul român, moştenit de la zeci de generaţii care au luptat şi suferit pentru existenţa lui (pentru ca el să poată exista n.n.), formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea, în exclusivitate, a generaţiei actuale”. Această conştientizare este imperios necesară, întrucât, „prin izolarea noastră între elemente radical străine, suntem poate singurul popor condamnat a nu face politică momentană, ci pe secole înainte”, mai ales în condiţiile în care, „toate puterile apusene ştiu că posedăm înlăuntrul nostru (în interiorul societăţii noastre n.n.) veninul descompunerii sociale, demagogia”, iar „politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii”…„Sărăcia pentru mase e cu mult mai deschisă corupţiunii decât averea”. „O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii «liberi, independenţi şi înfrăţiţi» ai republicei universale, care sunt reprezentaţi [inclusiv prin] prin liberalism, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat. Atentate, scene de uliţă, turburări, încep a-şi arunca umbrele de pe acum. Cercul de oameni într-adevăr culţi e foarte mic. Împrejurul acestui cerc e unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapăşi să aprecieze cultura învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. Masa e sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasăşi lesne de amăgit. Oamenii cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o asmuţi asupra claselor superioare, a căror superioritate constă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual şi moral, nu seamănă cu grămădirea capitalurilor în bani. Victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricărei culturi şi recăderea în vechea barbarie. Cultura oricărei naţii e­mpresurată de-o mulţime oarbă, gata de-a recădea, în orice moment în barbarie”. „În cursul întregii istorii a românilor putem vedea, la ivirea unor pericole mari, înveninându-se, şi mai mult, urile de partid, netoleranţa politică”. „Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternicăşi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Cumcă acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, de existenţa rasei latine, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre, ne-a dovedit-o cu prisos Congresul (de la Berlin n.n.). Ce-i pasă Congresului că se răpeşte o parte din patria străveche a neamului românesc ca atare? Ce li-i lor de Hecuba? Ce-i pasă cine va locui pe pământul românesc? Materialul de oameni îi e indiferent, cestiunea europeană e ca să existe o fâşie de pământ între Rusia, Austria şi noile formaţiuni ale fostei Turcii, încolo lucrul le e totuna”. „Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mânuit în contra chiar a existenţei statului”…

Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. (…)

Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui; azi acea Biserică stă pustiită prin necredinţă şi nevoi. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic. Un alt proiect de lege voieşte a introduce în Sinoade pe onor. Sihleanu, pe liberi cugetători şi pe atei; tinda templului devine un teatru pentru advocaţi fără pricini şi banul roşu al văduvei, o fisă pentru jucători de cărţi. (…)

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc(…)” „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”.

*

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”.

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”.

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

Veacurile viitoare nu vor putea să treacă fără un zâmbet de dispreţ peste uşurinţa cu care aruncăm de la noi bunuri morale pentru care un alt popor, mai aspru, mai primitiv şi mai tânăr, ar risca liniştea publică chiar. Ei bine, prin proiecte fragmentare şi votate ad-hoc se escamotează în România Constituţia şi regimul electoral şi această răsturnare cu susu-n jos a sorţii politice a ţării, această desfiinţare prin subrepţiune a libertăţilor publice nu mai are puterea de-a tulbura apatia în care am căzut. Ce ne mai interesează pe noi, ce mai e în stare a ne mişca? S-ar părea că ne-am săturat de spectacolul inegalităţii, decretate oficial, între nulitate şi merit. Atâtea nulităţi s-au ridicat în cei din urmă ani, atâţia cavaleri de industrie s-au îmbogăţit încât spectacolul nu ne mai interesează şi pare c-am voi să vedem ceva nou, fie chiar cu preţul libertăţilor publice, fie chiar sub absolutism. Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România. Căci acesta nu este absolutismul monarhic, răsărit din iubirea unui mare cap încoronat pentru clasele de jos. (…) Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poamă. Ş-aci te pomeneşti că un individ cu sistemul nervos compromis prin viţii şi desfrânări se constituie în reprezentant absolut al statului şi-i impune ca lege fel de fel de insanităţi cari-i trec prin minte, făr-a ţinea seamă nici de deprinderile abituale ale oamenilor, nici de necesităţile aievea ale statului. Dar la despoţii din mila lui Dumnezeu se întâmplă totuşi că interesul lor propriu şi interesul statului sunt pănă la un grad oarecare identice: despotul ştie că puterea statului e puterea sa proprie şi deja interesul său [î]i impune mai multă circumspecţiune în dictarea măsurilor sale.

La demagog lucrurile stau cu totul altfel. Şi el dispune de-o putere absolută, căci şi demagogii sunt toţi tirani şi liberalismul lor e-o frază, dar interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un interes ca maşina guvernamentală să funcţioneze exact şi regulat; din contra, cu cât dezordinea şi neclaritatea de idei va fi mai mare, cu atât demagogul e mai sigur de-a rămânea sus. Şi demagogii sunt aproape toţi viţioşi, netrebnici, laşi ca caracter şi nerozi ca minte, lipsiţi cu totul de un complex de idei morale care să constituie normativul unei vieţi oneste şi serioase, fără stăpânire pe faptele şi cugetul lor, dar pe lângă aceste rele se adaogă şi acela că interesele lor private şi personale sunt departe de-a fi identice cu ale statului, sunt din contra opuse acestora, căci statul, cu natura sa permanentă şi moralizatoare, este cel mai mare adversar al destrăbălării de idei şi de instincte. De aceea ei caută să-l sape în toate chipurile, să-i sustragă toate elementele de statornicie. (…)

Caine, ce ai făcut pe Abel? suntem în drept a vă întreba. De când ţineţi puterea în mână ce aţi făcut cu acest popor pe care l-aţi momit întotdauna cu fraze sforăitoare şi care nu v-a întrebat niciodată de unde aţi venit şi unde vă duceţi?

Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei.

Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!

Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi.

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii?

În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.”

*

„Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de alţii, ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie se numeşte arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensaţie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie… Astfel, „trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos, că fiecărui drept îi corespunde o datorie şi că secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că «progresul» nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

„Reacţiune! Reacţiune! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururi reînnoită. Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea convicţiunii noastre, că suntem liberali în toată puterea cuvântului şi în tot adevărul său. Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele. Aceea ce nu voim sunt despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia. Este incapacitatea erijată în titlu de merit, prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare. (…)

Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atâta boală, atâta mizerie, atâta rău trai şi totodată atâta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră.

*

„Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblânzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă e un drept. Liniamentele organizării democratice a Bisericii române se arată ab antiquo încă. Stând cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică. Astfel întâmpinăm în oraşele mari biserici cari aparţineau fiecare la câte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreţine învăţământul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de câmp; el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice, ale poporenilor săi.

Cu toată toleranţa care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar. Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lână, se lucra lemnărie de toată mâna, ba erau şi fonderii de turnat metale. Pe când egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începând cu cele agricole, sfârşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă. Străbunii noştri au fost persecutaţi de către regii catolici ai Ungariei nu pentru că erau români, ci pentru că papa îi ameninţa pe regi cu excomunicarea dacă vor fi îngăduitori cu schismaticii. O mare parte din românii din munţii despre nord a[u] părăsit, sub Bogdan Vodă, patria lor, a Maramureşului, pentru că un rege catolic voia să le impuie religia catolică. Fraţii noştri rămaşi în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri anume pentru că nu erau catolici. Habsburgii, luând stăpânirea asupra Ardealului, izbutesc în scurt timp a desfiinţa metropolia ortodoxă de la Alba-Iulia, pe-al cărei titular [î]l sfinţea de drept mitropolitul din Bucureşti. Prin asta produc între români dezbinarea confesională care i-a slăbit atât de mult. Tot acei Habsburgi, luând stăpânirea asupra Olteniei, încep să organizeze propaganda catolică şi desigur ei ar fi izbutit să provoace o dezbinare confesională în Oltenia dacă Tractatul de la Belgrad nu-i silea să se retragă

http://apologeticum.wordpress.com/2012/01/15/mihai-eminescu-il-acuza-de-crima-pe-nefastul-presedinte-basescu-mesajul-marelui-poet-catre-poporul-roman-oprimat/

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/01/15/la-aniversara-mihai-eminescu-profetic-si-incredibil-de-actual-reformele-ce-se-opereaza-acum-constituie-inceputul-dictaturii-miselia-inlauntru-umilirea-in-afara-%e2%80%93-iata-care-va-fi-caracteru/http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/01/15/la-aniversara-mihai-eminescu-profetic-si-incredibil-de-actual-reformele-ce-se-opereaza-acum-constituie-inceputul-dictaturii-miselia-inlauntru-umilirea-in-afara-%e2%80%93-iata-care-va-fi-caracteru/

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

38 Responses to Mihai Eminescu, primul legionar

  1. TLC says:

    off-topic
    A fost excelenta interventia ta. L-ai localizat la fix pe mizerabilul ala cu hexagrama in frunte. Practic, la articolul publicat de Romania Libera, dadea de inteles ca e neoprotestant. La noi se lasa sa se inteleaga ca e greco-catolic. La altii o sa sustina ca e ortodox s.a.m.d.
    Minciuna are picioare scurte, cu ajutorul tau s-a demonstrat inca odata valabilitatea proverbului.

  2. Adrian.I says:

    Nu e primul, ii mai desconspirasem pe unii pe alte situri, problema e ca netul e plin de astfel de personaje care lucreaza in “domeniu”, sunt multe de zis despre asta…..

  3. TLC says:

    Foarte bine, avem ac de cojocul lor. Nu mor caii cand vor cainii!

  4. Adi says:

    Mai toate poeziile monumentale ale lui Eminescu, incepand cu Luceafarul, au fost publicate dupa incheierea activitatii jurnalistice. Accentele frenetice de nationalism sunt specifice tineretii, devenind irelevante pentru `grosul` creatiei si profunzimii gandirii sale… a se vedea poemele de inspiratie budista.

  5. Adrian.I says:

    @Adi
    Nu e chiar asa, Eminescu a fost constant in nationalism, dimpotriva spre sfarsitul vietii a avut articole din ce in ce mai dure la adresa evreimii si masoneriei….pana cand l-au redus la tacere.
    Gasisem pe net ceva, de legatura avuta de Eminescu cu Ortodoxia, poate o sa gasesc studiul respectiv sa ti-l arat si tie.
    Eminescu a fost in tinerete budist apoi dupa ce l-a cunuscut pe Creanga a inceput sa se aproprie de ortodoxie, spre sfarsit a vrut chiar sa intre si in monahism.
    Nu toate poemele respective sunt de inspiratie budista, el a fost inspirat foarte mult si de Kant si Schopenhauer, dar si de teologia ortodoxa, culmea tot spre final.
    Daca vrei iti pot demonstra, se gasesc multe elemente din filosofia rasariteana in poeziile sale, chiar si in Luceafarul.
    Apoi e usor superficiala concluzia cu “inspiratia budista”, presupun ca stii ca el a tradus si Bhagavat Gita in romana? Stia foarte bine si filosofie vedica, nu doar budista, era un fel de Staniloae in domeniul filosofiei.
    Asta nu e un argument serios, foarte multi teologi ortodocsi cunosteau filosofia orientala foarte bine, asta nu inseamna ca erau budisti sau “hindusi”, de altfel foloseau unele elemente chiar si in unele lucrari teologice(fie pozitiv, sau negativ din pacate), nu mai vorbesc de cele laice.

  6. Adi says:

    Desigur ca am simplificat… zicand `inspiratie budista`. Nu stiam ca a tradus BG🙂
    Dar de unde poti procura asemenea informatii??
    Ma gandeam ca tot via Schopenhauer a ajuns la filosofia rasariteana…
    Deci si-a incheiat activitatea jurnalistica in 82-83.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Eminescu#Activitatea_de_jurnalist_politic
    Nu contest relatia cu ortodoxia, ci cu nationalismul. Mai ales ca acest nationalism nu s-a manifestat aproape deloc in poezie!!!
    Concluzionand, din mixul de filosofii si ideologii, specific tuturor ganditorilor de valoare, consider ca selectezi discretionar pe cele care l-ar apropia de legionarism… ignorandu-le pe celelalte, care l-ar face incompatibil.

  7. Adrian.I says:

    Informatiile le gasesti pe siturile ortodoxe, iti dai seama ca pe celalte, lucrurile astea sunt cenzurate, totusi vorbim de “antisemitism” si o forma de legionarism
    Am rasfoit pe net, am gasit foarte multe studii serioase facute insa doar in interiorul ortodoxiei, in rest cenzura e in floare, cauta: Nae Georgescu si Theodor Codreanu, ei s-au ocuput mai mult cu Eminescu. Uite un articol micut in ziarul “Lumina” despre legatura sa cu monahismul ortodox http://www.ziarullumina.ro/articole;1839;1;67914;0;Legaturile-familiei-Eminescu-cu-Biserica-si-Ortodoxia.html
    Cat privind nationalismul, el s-a manifestat in articole mai mult, intr-adevar, dar a avut totusi si cateva poezii importante cu caracter nationalist.
    Oricum eu daca spun foarte clar intr-un articol ca sunt nationalist, nu trebuie sa mai spun si in poezii, de altfel caracterul marilor poezii de obicei il reprezinta misterul si nu claritatea.
    Nu selectez, pur si simplu asta a cam fost toata viata sa, nu cunosc vreun articol scris de el care sa fie contrar nationalismului.

  8. Adrian.I says:

    @Adi
    “Deci si-a incheiat activitatea jurnalistica in 82-83.”
    A fost silit sa si-o incheie.
    Uite cam cum a fost
    http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/mihai-eminescu-ucis-la-comanda-francmasoneriei-451.html

  9. Adi says:

    Pai as putea sa zic ca a fost nationalist de profesie… asa cum e si Vadim sau Becali, sa zic…
    Si nu de convingere, de vreme ce doar la serviciu e nationalist
    Aia `Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie` e cum scriam eu poezii `Mama` in clasa 2a.
    Poti foarte bine sa fii internationalist si sa fii antisemit. E mult mai intalnit astazi… vezi americanii, care probabil niciunul nu e antisemit, totusi toti nationalisti si patrioti …facuti gramada!
    In plus, eu, dpdv al eticii jurnalistice, nu o sa pot decat cel mult sa iau act de informatii din surse unice si biasate… daca exista comunitate budista in Romania, cu siguranta ca aveau si ei `dezvaluiri` de facut despre Eminescu!
    Mai ales ca cineva care se numeste Codreanu nu o sa citesc nici impuscat :))

  10. Adrian.I says:

    Nu se intelege nimic
    In primul rand ai reluat faza cu poeziile, care deja am combatut-o….si imi dadusei dreptate🙂
    Apoi la inceput admiti ca e nationalist, insa intr-o forma soft, perimata , iar ulterior incepi sa combati nationalismul sau spunand ca si altii care nu sunt nationalisti sunt …..antisemiti ca el…:))), Practic te contrazici singur si ii transformi nationalismul din unul perimat intr-unul de tip legionar, admitand ulterior antisemitismul 🙂
    In final faza cu budismul este apoteotica,, presupun ca a vrut sa intre in monahismul ortodox pentru ca era budist? Nu e nevoie sa existe o comunitate budista, exista destule comunitati anti-ortodoxe, anti nationaliste/anti-legionare, care prin insasi incercarea de atac ar fi dezvaluit lucrurile astea daca ar fi fost reale.
    Ar fi fost mai simplu sa citesti direct din articolele lui Eminescu, dar bineinteles ca el lucra la Felix si scria la comanda,…chiar si in timpul liber …..in speranta de a-i zgandari pe masoni si evrei ca sa-l omoare.🙂

  11. Adi says:

    `faza cu poeziile` = perspectiva istorica ca poeziile profunde au aparut in ultima perioada a vietii, dupa ce a incheiat activitatea jurnalistica, deci ca nationalismul ar fi ceva `de tinerete`.
    Iar tu ai replicat: Eminescu a fost constant in nationalism, dimpotriva spre sfarsitul vietii a avut articole din ce in ce mai dure la adresa evreimii si masoneriei
    Este oarecum indecis subiectul, deoarece neexistand scrieri tarzii despre nationalism, nu putem sti daca si-a mentinut convingerile.
    Asta se referea la convingerile personale.

    In calitate de jurnalist, probabil avea convingeri profesionale usor diferite, specifice profesiei. Si eu am convingerea ca jurnalistii trebuie sa respecte o deontologie profesionala, spre exemplu… dar nu imi pasa dpdv personal.

    Apoi am zis ca nu rezulta ca era nationalist din faptul ca era antisemit. Pentru ca multi sunt antisemiti fara sa fie nationalisti.

    Inclinatia sa contemplativa spre religie nu ai dreptul sa o confisti ca `ortodoxism`. Mai ales ca a exprimat inclinatii budiste. Este cel mult o inclinatie spre religie la modul general, nu o declaratie particulara si expresa de crez ortodox.

    Daca ar fi existat comunitate budista, ar fi analizat si ei scrierile lui Eminescu si sa `dezvaluie` documente secrete etc. din care sa reiasa ca Eminescu era budist convins… exact asa cum faci tu cu legionarismul, de vreme ce nu exista concurenta. Doar nu veneau evreii sa zica ca Eminescu era evreu sau masonii sa zica ca era mason🙂

  12. Adrian.I says:

    Deontologie profesionala, sa te iei permanent de evrei ?🙂
    Pai ca sa se schimb asa brusc… de la stadiul ala?? Ar trebui sa ai ceva dovezi ca sa sustii ceva asa de fantezist.
    Nu ma, tu ai zis ca rezulta ca nu era nationalism de tip legionar, dar daca e completat de “antisemitism” si ortodoxie atunci se incadreaza.
    Atunci de ce lauda Biserica Ortodoxa si de ce a vrut sa intre in monahism?
    Pai ce documente secrete, sunt scrierile lui, nu trebuie sa existe budisti ca sa existe ce a scris Eminescu🙂
    Faci iar o confuzie, tu cand spui ca-l urmezi pe Budha , Zoroastru, sau Confuciu s.a te referi la invatatura lor, la ce au scris ei, nu incerci sa speculezi ca o perioada au fost intr-un fel si in alta in alt fel.
    .

  13. Adi says:

    Exemplul cu deontologia profesionala se referea la mine ca jurnalist, nu la Eminescu!!!!!!
    Nu stiu daca automat nationalism+ortodoxie+antisemitism = legionarism. Si Vadim se incadreaza aici… chiar si Becali, daca intentionezi sa il consideri neolegionar🙂
    In fond, legionarii au fost un partid politic, iar Eminescu insusi nu a activat politic propriu-zis. Deci lipseste oricum acest aspect fundamental…

    Monahism, in cel mai inalt sens, Advaitic, inseamna renuntarea la tot, inclusiv la traditia religioasa din care monahul provine. Intr-adevar, n-ar trebui sa fie nicio diferenta intre un calugar budist si unul ortodox.
    Si eu laud Biserica Ortodoxa si consider sa ader la monahism… rezulta ca sunt legionar?!

    `tu cand spui ca-l urmezi pe Budha , Zoroastru, sau Confuciu s.a te referi la invatatura lor, la ce au scris ei, nu incerci sa speculezi ca o perioada au fost intr-un fel si in alta in alt fel. .`
    Asta chiar nu inteleg ce vrei sa zici… nici ce legatura are.

  14. Adrian.I says:

    Pai tu ai dat exemplul ala ca sa gasesti un pretext pentru articolele lui Eminescu.
    E o probabilitate sa nu fie chiar egal cu legionarismul, dar din scrierile sale asemanarile sunt izbitoare.Mai presus de un partid, legionarismul a fost o miscare cu o invatatura distincta, ca acea miscare a ajuns in politica ulterior, e altceva.
    Nu stiu cum poate cineva sa renunta la traditia religioasa, trairea trebuie sa urmeze liniile unei invataturi, altfel iese un haos spiritual, un talmes balmes.
    “Si eu laud Biserica Ortodoxa si consider sa ader la monahism… rezulta ca sunt legionar?!”
    aaa?
    “Asta chiar nu inteleg ce vrei sa zici… nici ce legatura are”
    Adica Eminescu este reprezentativ prin scrierile sale, nu prin speculatii.. privind un presupus mod de viata .sau optiune.

  15. Adi says:

    Atunci poti sa zici ca legionarismul s-a inspirat din gandirea eminesciana :))))
    Toate partidele zic ca au fost miscari cu o invatatura distincta… marxismul, cu caracterul sau eminamente revolutionar, mai presus de toate!
    A renunta la traditia religioasa nu inseamna a o nega, ci a o transcende. Sursa de invatatura nu mai e traditia, ci experienta proprie. Cand il intrebau pe Buddha cine e guru lui… zicea ca lumea (intreaga lume, omenirea) e gurul lui!
    Eminescu este reprezentativ prin scrierile sale… evident, dar oricine poate interpreta aceleasi scrieri in diverse moduri. In fond, cam in asta consta universalismul si valoarea artistica…

  16. Adrian.I says:

    Legionarismul a preluat din gandirea tuturor marilor romani.
    Dar marximul chiar e si o invatatura🙂
    Sunt de acord ca e experienta proprie, dar asta doar la fazele superioare, pana atunci ai nevoie de sprijin,chestia asta nu poate sa tina la toti oamenii, foarte putini pustnici au reusit pornind de la zero fara ajutor.
    Pai nu ai cum sa interpretezi, deoarece legionarismul sau e prezent in articole, nu in poezii(sau doar in cateva).
    Poeziile pur si simplu sunt niste creatii artistice, nu reflecta neaparat vreo ideologie anume,

  17. Adi says:

    Si eu, cand eram jurnalist, scriam despre expozitii, despre lansari de carti etc…. pt ca asta era meseria mea. Acu pe blog nu mai scriu de expozitii si carti, deoarece nu am pasiune pt ele.
    Analog Eminescu si nationalismul.

  18. Adrian.I says:

    Meseria lui era sa scrie despre evrei si masoni?In cercuri si redactii pline de jidani?
    Tu ai citit articolul ala trimis de mine ?dupa 83, au fost distruse multe articole (chiar si poezii nationaliste) chiar prin implicarea regelui, + ca a fost fortat sa nu mai scrie despre asta.
    Nu e concludent, si eu sunt nationalist, dar ma ocup mai mult cu altceva.

  19. Adi says:

    Ziceam ca scria la ziar despre nationalism… pentru ca aia era meseria lui. Nu stiu daca are legatura directa cu evreii si masonii. Am sutinut doar ca din faptul ca scria la ziar despre nationalism… nu rezulta automat ca era animat de nationalism. O fi fost animat de antisemitism etc., asa cum sunt si eu… dar fara vreo legatura cu nationalismul.

  20. Adrian.I says:

    Lucra la timpul , ziarul infiintat de conservatori…unde erau numai masoni si antinationalisti….
    Pai cum nu rezulta, daca a scris si pro nationalism in paralel cu astea.

  21. Adi says:

    Cred ca si conservatorii, si liberalii erau nationalisti. Deci era foarte de asteptat sa scrie in stil nationalist… pentru ca aia era politica ziarului!
    Tocmai ce mai devreme ai zis ca pana la urma l-au asasinat evreii si masonii… probabil din cauza ca i-a enervat prin ce scria la ziar… nu din cauza poeziilor!

  22. Adrian.I says:

    Cum sa fie conservatorii si liberalii nationalisti. Erau plini de masoni si evrei,chiar Maiorescu, care a contribuit la uciderea lui Eminescu a fost conservator..
    Pai de ce sa scrie in poezii despre ei?

  23. Adi says:

    Vreau sa scrii un articol pe tema asta de ti-am propus-o: Monahismul transcende traditia!

    In epoca respectiva mai toata lumea erau nationalisti… revolutiile nationale, infiintare statelor dupa revolutia franceza…
    Nu stiu cat de `plini de masoni si evrei` puteau sa fie partidele politice, de vreme ce reprezinta totusi minoritati infime…According to the 2002 census, there were 6,179 Jews.

    Credeam ca Maiorescu era editorul lui Eminescu :))

  24. Adrian.I says:

    Pai erau majoritatea nationalisti, dar nu cei din politica.. de ce crezi ca-i critica Eminescu, ca si alti nationalisti marcanti.Nationalismul afisat de unii politicieni era praf in ochi, pentru a obtine voturi si a nu inflama spiritele.
    Dimpotriva, in perioada respectiva erau evrei si mai multi in Romania, mai ales in functiile cheie,
    Iar ca sa fii mason nu trebuie sa fii evreu, poate cu exceptia sefilor🙂
    Uita-te si astazi, toti trepadusii au ajuns masoni, toti politicienii, pana si Basescu, masoneria e un fenomen traditional deja pentru politicienii care detin functii cheie.
    Unde erau 6179 evrei?
    Pai a fost editorul lui, eu ce vream sa spun, daca ar fi scris doar in interes de serviciu ar fi fost invers, nu ar mai fi vorbit despre problemele astea.

  25. Adi says:

    Pai nu stiu daca erau f diferiti aia din politica de aia din afara politicii. Intelectualitatea avea atunci, cred, mai multa influenta asupra politicului decat astazi… astazi doar mediul economic are influenta asupra politicului.
    Motivul pt care ii critica Eminescu pe politicieni este, duap cum spun, ca asta era meseria lui! Nu neaparat convingerea personala. Avem la alti poeti, imi trec acum prin minte Goga, Cosbuc, Alecsandri… o gramada de poezie nationalista.
    O fi fosti si Eminescu `moderat nationalist`, dar cel mult la modul cum erau toti, caracteristic erei. Nicidecum nationalist fanatic, cum ar fi legionarii.

    Daca toti trepadusii au ajuns masoni, toti politicienii… nu stiu. Faci afirmatii foarte lejere. Pe de alta parte o sa zici ca masonii vor sa subjuge lumea, dar, cel putin in Romania, asta ar fi oarecum un lucru pozitiv… deoarece politica romaneasca este complet haotica :))

    Daca ar fi scris doar in interes de serviciu ar fi fost invers ce?? Ce ar fi fost invers? L-ar fi omorat Eminescu pe Maiorescu🙂
    Daca zici ca nu l-ar mai fi omorat de tot… iti reamintesc ca nu faci decat sa contrazici ipoteza ta proprie, ca l-ar fi asasinat!

  26. Adrian.I says:

    “Vreau sa scrii un articol pe tema asta de ti-am propus-o: Monahismul transcende traditia!”

    Cuvantul traditie folosit in Ortodoxie are un inteles aparte, cu totul diferit fata de cel obisnuit.
    In traditia intra si invataturiile teologice si mistice, care sunt si dinamice si se dezvolta + istoria care face obiectul revelatiei,insasi traditia e dinamica si acumuleaza, e mai complicata chestia asta, e mult de vorbit.
    E ceva in genul vedelor, traditiei vedica.

  27. Adi says:

    Da! Poti spune ca adaugi contributia ta la traditie… Ca `creste` traditia prin tine, ca un copac printr-o frunza.

  28. Adrian.I says:

    Era meseria lui sa scrie impotriva ideologiei partidului care conducea ziarul?
    Ar fi fost invers, adica ar fi scris in linia partidului, am spus deja.
    Ce legatura au poeziile?? Presupun ca daca vreau sa-l atac pe Basescu pentru rosia montana sau acordul cu FMI nu scriu o poezie despre asta🙂.. in caz ca nu vreau sa ma fac de ras si sa fiu descreditat ca poet. ci scriu un articol.
    Alecsandri si ceilalti nu vorbea de evrei, masoni, straini, nu avea aceleasi idei nationaliste ca Eminescu.
    Alecsandri era mason….nu e prea indicat exemplul tau🙂
    Pai deja masonii au subjugat Romania, toti politicienii sunt papusele lor. defapt cam toti sunt masoni🙂
    Nu poti separa masoneria de sionism, masoneria e infiintata si condusa de evrei.

  29. Adrian.I says:

    “Da! Poti spune ca adaugi contributia ta la traditie… Ca `creste` traditia prin tine, ca un copac printr-o frunza”
    “Sigur”
    Daca atingi sfintenia da. Sau pur si simplu daca scrii ceva in adevar intra in traditie.
    Nu spun ca tu esti temelia, ci ca iti aduci contributia ta la ea, traditia nu are vreo temelie, e toata revelatia lumii.

  30. Adi says:

    Pai ideologia partidului era ideologia masonica sau zionismul??
    daca vrei sa-l ataci pe Basescu pentru rosia montana sau acordul cu FMI nu scrii o poezie despre asta… din 2 motive:
    1. nu esti poet de valoare si oricum nu se preteaza epocii actuale.
    Pe vremea aia poezia era mai de impact…
    2. nu se preteaza subiectul.. ai fi putut s-o faci in schita, comedie, ca Caragiale
    Nationalismul e subiect mai amplu decat componenta cuprinsa in politica, de aceea nationalismul s-ar fi pretat la poezie.

    Daca toti sunt masoni, atunci deja discutam degeaba… si legionarii tot masoni erau!

  31. Adrian.I says:

    Ideologia partidului era: “jidanii nostri stapanii nostri”.
    Eu iti spun ca masoneria e condusa de sionisti si tu vorbesti de ideologii diferite……

    Care poezii de valoare au mers pe astfel de subiecte?
    Exact prietene, nu se preteaza subiectul.
    Pai parca spuneai ca nu-i contesti nationalismul, ci doar nationalismul autentic, de tip legionar, care este diferentiat tocmai de astfel de subiecte

    Pai in mare parte cam da, cel putin cei care au functii cheie, aproape toti sunt masoni, sau evrei cu nume modificate. Cei mici nici nu trebuie sa fie, pentru ca au sefi🙂
    “Sigur”, legionarii erau masoni care atacau masoneria🙂

  32. Adi says:

    legionarii erau masoni care atacau masoneria… diversiune… sau sectarism masonic🙂
    P.C. a fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diversor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică “Juna Dreaptă” (Noiembrie 1868) și ziarul Timpul (fondat martie 1876)
    Juna dreapta🙂

    Deci tu sustii ca Eminescu ar fi criticat ideologia strict sub aspectele ei aplicate, cum ar fi in economie… ceea ce este foarte posibil, ar trebui sa citesc.
    Foarte bine ca a facut asta, dar nu rezulta de aici ca Eminescu era nationalist convins, ci rezulta doar ca era impotriva politicilor respective, `de dreapta`. Ceea ce mult mai probabil l-ar incadra la socialism!!!

    Care poezii de valoare au mers pe astfel de subiecte? Alea gen `Noi vrem pamant` si `Plugarii`

    parca spuneam ca nu-i contesc nationalismul, ci doar nationalismul autentic, de tip legionar, care este diferentiat tocmai de astfel de subiecte… dar asemenea subiecte nu exista la Eminescu!!!!!!

  33. Adrian.I says:

    “Sigur”
    “Juna dreapta” ,Cine’s aia?
    Nu doar economia, ci toate “elementele” care subminau natia.
    Nu stiu daca era de dreapta sau stanga, nici nu ma intereseaza, probabil nu urmarea un astfel de tipar.
    Socialism? Adica national socialism, cum era in Germania Nazi🙂 ?

    “dar asemenea subiecte nu exista la Eminescu!!!!!!”
    Pai si articolele alea despre ce vorbesc,?

    Hai ma, poezii de genul a scris si Eminescu…..nu exista ceva profund.

  34. Adi says:

    Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici investițiilor în industria grea.
    Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali.

    Daca Eminescu critica aceste aspecte ale politicii conservatoare, atunci este perfect socialist.
    Avand in vedere ca comunismul romanesc a evoluat, in mod bizar, spre nationalism… imi par temeiuri mult mai intemeiate a-l asocia pe Eminescu cu socialismul decat cu legionarismul.

  35. Adrian.I says:

    Dar nu conteaza daca este socialist sau nu, si Codreanu a fost socialist la inceput.
    Nationalismul Ceausist din Romania a fost o gluma la adresa termenului de nationalism, nu are legatura cu nationalismul lui Eminescu.
    Asocia Ceausescu natia cu ortodoxia?Vorbeau comunistii de idealuri spirituale care definesc poporul roman? Nu mai vorbesc de prietenii sionisti din internationala….

  36. Adi says:

    Pai conteaza daca era socialist… daca Eminescu era socialist, trebuia sa afirmi ca era socialist. Traseul pana la legionar este o speculatie a ta🙂
    Ipoteza mea era ca comunismul a imprumutat nationalismul… deoarece era deja incetatenit in popor. Probabil de secole bune… Asta nu are nicio legatura cu alte deviatii pe care le-a avut comunismul.
    Caz in care Eminescu ar fi avut socialismul ca convingere, iar nationalismul mai mult contextual… ceea ce nu constitue de niciun fel o apropiere de legionari.
    Pana la urma ajungi sa zici ca toti sunt masoni si evrei… cu exceptia legionarilor.

  37. Adrian.I says:

    Pai socialismul nu exclude legionarismul, si oricum eu am spus ca nu conteaza ce era, nu ca ar fi fost. Eu daca spun ca masina are roti nu exclude sau confirma faptul de a avea usi.
    Comunismul pur era anti-nationalist, faza cu nationalismul apare mult mai incolo, spui multe prostii.

    Masoneria, evreimea, strainii in general, reprezinta doar o trasatura dintre cele care erau compatibile cu legionarismul, mai sunt si altele, dupa cum ti-am mai spus..

  38. Hazazael says:

    a murit ca un fraier…….cu tot cu speculatiile lui……..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s